Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM Oradea suferă primul eșec după două luni în toate competițiile

CSM Oradea suferă primul eșec după două luni în toate competițiile

CSM CSU Oradea a pierdut pentru prima dată un duel oficial în Oradea Arena, 73-91 miercuri seara (21.12) contra lui Anwil Wloclawek în etapa a doua a grupei L din Top 16 FIBA Europe Cup. Acest rezultat a însemnat și prima înfrângere pentru orădeni după o serie de 13 victorii.

Oradea: Erick Neal, Kris Richard, Stephen Holt, Donatas Tarolis, Mark Ogden

Anwil: Lee Moore, Phillip Greene, Josh Bostic, Luke Petrasek, Josip Sobin

Orădenii au marcat primii și își puteau dubla avantajul, dar Richard a ratat după intercepția lui Neal și Anwil a egalat situația, Ogden ajungând ulterior la linia liberelor pentru 3-2. Gazdele au forțat echipa poloneză la câteva atacuri lungi, Bostic fiind faultat pe aruncare și restabilea egalitatea (5-5), tot Ogden reușind următoarele puncte ale Oradiei și Petrasek avea un and-one cu care făcea 7-8. Tarolis mărea avantajul bihorenilor la două posesii la jumătatea sfertului inaugural, Markovic înscriind de la distanță la scurt timp după intrarea pe parchet și cu liberele lui Ogden scorul devenea 17-10. Anwil a putut să recupereze pe finalul parțialului puțin din handicap, Sobin făcând tabela să indice 22-19 pentru CSM Oradea.

Bihorenii au putut să deschidă cu un run de 9-0 cel ed-al doilea sfert și tripla lui Markovic ducea scorul la 31-19, moment în care polonezii cereau time-out. Greene a replicat cu o aruncare precisă de la distanță și Anwil venea la nouă puncte în spate, Markovic ajungând în double figures aproape de jumătatea sfertului cu liberele sale (33-22), Tarolis continuând desprinderea gazdelor cu o reușită din căciulă. Polonezii au ajuns și ei la borna celor 30 de puncte marcate cu trei minute înaintea pauzei, Lee Moore și Slupinski fiind preciși pentru Anwil, iar la 39-34 venea un timp de odihnă din partea „leilor roșii”. Tarolis a oprit pe moment seria bună a oaspeților cu o triplă, Anwil reușind să recupereze handicapul cu reușitele lui Moore și intra la cabine cu 42-43.

Formația lui Cristian Achim a revenit repede la conducere și a început din nou cu un run de 9-0, Tarolis, Ogden și Richard fiind preciși în acest interval de timp, iar Slupinski nu a rata de la libere pentru 51-45. Greene a venit și el în double figures cu o triplă importantă pentru Anwil, 53-48, Ogden încasând a treia greșeală personală la jumătatea parțialului și Petrasek a înscris de la inia de fault după ce jocul a fost oprit câteva minute pentru a se repara plasa coșului, apoi Bostic egalând situația (53-53). Nowakowski îi ducea pe oaspeți în avantaj și Anwil avea 50% de la distanță în acel punct al jocului, polonezii conducând cu 56-65 după 30 de minute.

Polonezii s-au desprins la +12 în primele minute din sfertul decisiv, Nowakowki făcând 56-68, după care Ogden a adus două puncte pentru Oradea cu un layup. Markovic a redus diferența la trei posesii cu puncte consecutive și la 63-70 antrenorul lui Anwil cerea time-out, Greene reușind să înscrie de la distanță peste câteva atacuri la 63-76. Polonezii au continuat cu cifrele excelente de trei puncte, unde aveau 14 aruncări precise cu patru minute înainte de finalul jocului, Oradea apropiindu-se cel mult la -11 pe final și în cele din urmă s-a încheiat cu 73 la 91 pentru oaspeți. Anwil este echipa care a oprit astfel seria de 13 victorii la rând în care se afla echipa bihoreană.

Oradea are un ultim meci în 2022, tot pe teren propriu cu SCM Timișoara în campionat. Următorul duel din FIBA Europe Cup o să fie pe 11 ianuarie 2023, în fieful lui Keravnos.

Josh Bostic și Phillip Greene au avut câte 17 puncte, ei contribuind pentru 9/15 de la distanță, în double figures pentru Anwil fiind și Lee Moore (16 puncte, 8 pase decisive), Marcin Woroniecki (13 puncte, 4/5 de la distanță) și Michal Nowakowski (12 puncte, 8 recuperări).

Mark Ogden a fost aproape de double-double (18 puncte, 9 recuperări), tot cu 18 puncte terminând și Nikola Markovic, iar Donatas Tarolis a avut 14 puncte și 6 recuperări.

*foto: fiba.basketball

2 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea sup.OR.ter :

    Gustul amar.al esecului
    Amwil a fost o nuca tare pe care Achim &Co nu au putut-o sparge.Cauzele sunt multiple si sunt sigur ca cei îndreptățiți le vor analiza. Un singur aspect doresc sa evidentiez si anume:diferenta de valoare dintre autohtonii romani si cei polonezi.Diferenta ca de la cer la pamint.In timp ce Baciu,Gheorghe.si Bobe faveau figurație pe teren,polonezii jucau baschet la cel mai inalt teren.Asta a fost cheia partidei si antrenorul lui Anwil a inteles acest lucru.
    CSM a jucat bine atat cat le -a permis condiția fizica.
    Cu sapte jucatori straini dintre care doi ieșiți din forma (Holt si Carter) si cu aport ZERO al jucatorilor romani vom.avea probleme in continuare in FIBA.
    Pina la urmatorul meci in ianuarie cu Keravnos sper ca echipa sa-si revină.
    Craciun fericit va doresc tuturor !

    cu 1 an în urmă (22.12.2022)
    • CSM CSU Oradea sup.OR.ter:

      Erata
      " jucau baschet la cel mai inalt nivel"

      cu 1 an în urmă (22.12.2022)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!