CSM Oradea a avut mari bătăi de cap pentru a obține succesul împotriva Petrolul Ploiești. Prahovenii au făcut un meci mare în Oradea Arena, dar nu au avut resursele necesare pentru a produce prima mare surpriză a sezonului în LNBM. În continuare lipsită de Lottie și Nzekwesi, vicecampioana en-titre s-a impus cu 96-81.
CSM Oradea: Thomas Bropleh, Kris Richard, Bobe Nicolescu, Ionuț Berceanu, Bandja Sy
Petrolul Ploiești: Andre Jones, Kenny Cooper, George Angelian, George Cotoară, Devante Brooks
Orădenii au fost în mână în startul partidei și au transformat de afară prin Bropleh și Richard. Prahovenii nu s-au lăsat intimidați, iar Cotoară și Brooks au lovit de sub panou, în timp ce Jones și-a adus echipa în avantaj de afară. Vicecampionii au lovit prin autohtonii Bobe și Berceanu, dar oaspeții s-au distanțat la două posesii prin presiunea pusă în jocul din interior. Young și Bropleh au ținut situația sub control și au egalat la 17. Primul sfert s-a încheiat cu Petrolul în avantaj, 22-23, datorită celor patru puncte la rând semnate de Brkic.
Jones a majorat diferența cu un nou coș de trei. Bropleh și Young au fost din nou cei care au adus egalarea, iar Sy a înclinat balanța în favoarae gazdelor printr-o triplă. Au urmat mai multe momente în care cele două formații au alternat la conducere și au găsit drumul spre coș de la linia de libere. Această perioadă a fost în beneficiul Oradiei, care a oprit și seceta cu o triplă a lui Bobe, care ducea scorul la 44-36. Acesta a dus la un moment dat diferența și în double-digits. La pauza mare, tabela indica 50-42.
Young a crescut din nou ecartul la +10, dar Cotoară și Jones aveau să îl înjumătățească în posesii consecutive. Sy a calmat apele pentru moment, dar Jones și Cooper cu triple consecutive îi apropiau pe ploieșteni la o posesie. Brkic a transformat două coșuri la rând de sub panou și găzarii treceau din nou la conducere. Cu șapte puncte la rând, Richard o aducea din nou în față pe echipa lui Cristian Achim. Lumina reflectoarelor s-a mutat pe Pridgett, care prin trei triple consecutive stabilea scorul înainte de actul decisiv: 75-65.
Petrolul a profitat de un nou impas al Oradiei și a reintrat în meci prin reușitele lui Cotoară și Cooper. Young a spart gheața în sfertul patru de la linia de libere. Richard și Pridgett au întrerupt duelul defensivelor și au reconstruit avantajul de două cifre. După reușitele celor doi, vicecampioana nu s-a mai uitat în spate și s-a impus cu 96-81.
Kalif Young a fost cel mai bun marcator al Oradiei, cu 20 de puncte. Sayeed Pridgett l-a urmat cu 18 puncte, Kris Richard a avut 16 puncte și 7 assist-uri, iar Thomas Bropleh a cochetat cu un double-double: 13 puncte și 8 recuperări. Veljko Brkic a ieșit la rampă cu 18 puncte și 8 recuperări pentru Petrolul, în timp ce Kenny Cooper a marcat 17 puncte.
Pentru CSM Oradea urmează derby-ul de acasă cu CS Vâlcea, în timp ce Petrolul Ploiești va primi vizita lui CSM Târgu Mureș.
*foto: Facebook/CSM Oradea
Pentru a doua etapă la rând, Dinamo București învinge o echipă de cupe euro...
Victorie pentru FC Argeș Pitești în fața lui Dinamo București
Donatas Tarolis, de la idol la rival
Donatas Tarolis, de la idol la rival
Andrei Mandache, lăudat de antrenorul lui FC Argeș Pitești
CSM Oradea tranșează pe final duelul de pe teren propriu cu Petrolul Ploieș...
1 comentariu la aceasta stire:
Efectul Achim
cu 2 ore în urmă (08.10.2025) RaspundeDacă și Ploiesti a reușit să ne pună probleme,atunci situația e gravă la Oradea.Echipa nu joacă mai nimic,iar efectul menținerii lui Achim că antrenor se vede și în tribune.
Doar Sere se face că nu vede.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!