CSM Petrolul Ploiești a obținut cea mai clară victorie a sa din acest sezon (74 – 91) și are șansa să producă surpriza play-out-ului. Steaua și-a adjudecat cea de-a doua victorie împotriva Brașovului (84 – 71) și poate închide seria tot în minimul de meciuri. CSM Galați și Târgu Jiu erau aproape să învingă fostele candidate la play-off, pierzând la limită cu Timișoara (72 – 73) și cu Vâlcea (87 – 89).
CSM Târgu Mureș 74 – 91 CSM Petrolul Ploiești
Ambele formații au început partida cot la cot, dar după jumătatea primului sfert, Târgu Mureș nu a mai găsit soluțiile necesare în atac și atunci a fost momentul în care Petrolul s-a desprins și a preluat avantajul care avea să nu mai fie pierdut. Primul sfert s-a încheiat 23-28, iar la pauză scorul era 41 – 50 în urma unui sfert secund echilibrat în care niciuna dintre cele două formații nu a reușit să se impună în mod decisiv. După timpul de odihnă, o serie de triple au adus avantajul prahovenilor iar în ultimele zece minute, soarta nu a mai putut fi schimbată.
Brkic a fost cel mai bun om al Ploieștiului cu 24 de puncte, 5 recuperări și 3 pase decisive, iar Codruț Dinu l-a urmat cu 16 puncte, 6 recuperări și 3 pase decisive.
Santa și Diggs au fost principalii marcatori ai gazdelor cu 16, respectiv 14 puncte.
CSA Steaua București 84 – 71 CSM Corona Brașov
Steaua și-a asigurat victoria încă de la începutul partidei, atunci când Gray, Stan, Mckissic și Adelekun au contribuit la multe faze cu puncte pentru echipele lor. De partea cealaltă, Măciucă a fost cel mai în formă om al primului sfert pentru Brașov, dar nu a fost de ajuns și bucureștenii au câștigat primul act 27 – 12. Brașovul a revenit treptat și s-a apropiat la doar două posesii înaintea ultimului act, Steaua a avut ultimul cuvânt de spus și a câștigat al patrulea sfert, obținând astfel o victorie fără emoții.
Adelekun a fost cel mai valoros om al serii pentru Steaua cu 20 de puncte, în timp ce Johnson a fost cel mai bun marcator al Brașovului cu 14 puncte.
SCM Timișoara 73 – 72 CSM Galați
Pentru treizeci de minute cele două formații s-au bătut de la egal la egal, iar la finalul celui de-al treilea sfert diferența era de numai o posesie, 54-52, în favoarea bănățenilor. În ultimul sfert, ambele formații au continuat să marcheze, dar o serie de triple a timișorenilor a fost cea care a adus formația gazdă treptat în avantaj. Blaj Voinescu a pus punctul acestei întâlniri cu un minut și jumătate rămase și a înscris de la distanță, scorul fiind 73 – 66 pentru SCM Timișoara. Arlauskas nu s-a lăsat însă și a înfipt două triple care i-a apropiat pe gălățeni la doar un singur punct, acela fiind și scorul final. Din păcate pentru ei, cea de-a doua treiță a venit pe sirena finală și nu au mai avut timp pentru „coșul de aur”.
Vujosevic a înregistrat cele mai puncte pentru Timișoara, 19, iar Johnson a de la Galați și-a trecut în cont 15 puncte.
CS Vâlcea 89 – 87 CSM Târgu Jiu
CSM Târgu Jiu era aproape să producă surpriza etapei în meciul cu CS Vâlcea, partidă în care au impus ritmul categoric pentru douăzeci de minute. După ieșirea de la vestiare meciul a căpătat altă față, iar Tohătan a sunat revenirea oltenilor. Forbes și Pickney au ieșit și ei la rampă în același sfert trei, iar la finalul acestuia scorul era 30 egal. Evans a început tare ultimul sfert și gorjenii au preluat din nou conducerea, dar Bryn Forbes a fost omul ultimelor zece minute și s-a asigurat că echipa lui nu va pierde în acest meci. El a adus un avantaj de o posesie și tot el l-a și menținut, iar scorul final a fost 89 – 87 pentru CS Vâlcea.
Evans a avut pentru Târgu Jiu 29 de puncte și 7 pase decisive, dar Bryn Forbes a fost cel mai bun marcator al partidei.
El a rămas pe parchet pentru patruzeci de minute și a finalizat cu 32 de puncte, 5 recuperări și 2 pase decisive.
*Foto: CSM Ploiești
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!