În ultimele trei zile din această săptămână are loc, la Ploiești, „Cupa BBA” în Sala Olimpia. Prima zi a întrecerii amicale ne-a adus un duel între CSM Ploiești și Dinamo București, din care echipa gazdă a ieșit învingătoare, cu scorul de 92-87.
Gruparea din Ștefan cel Mare a dictat ritmul în primul act al meciului, iar după 10 minute conducea cu 20-24. Prahovenii și-au regăsit ritmul în sfertul secund și au reușit să restabilească egalitatea până la pauza mare, tabela indicând 47-47.
După revenirea de la vestiare, elevii lui Mihai Popa au intrat pe parchet cu un alt tonus și și-au asigurat un avantaj solid înainte de intrarea în ultimul act, scor 73-62. „Dulăii” au arătat o evoluție bună în sfertul decisiv, însă nu îndeajuns pentru a câștiga meciul. În cele din urmă, Ploieștiul s-a impus cu 92-87.
Devante Brooks a fost omul meciului, terminând în double-double cu 20 de puncte și 15 recuperări. Veljko Brkic și Kenny Cooper au reușit câte 15 puncte. Codruț Dinu a contabilizat 13 puncte, iar Andre Jones a încheiat cu 11 puncte. Din păcate, nu deținem informații despre marcatorii lui Dinamo București.
CSM Ploiești o va întâlni mâine, 13 septembrie, de la ora 18:00, pe CSU Sibiu. De partea cealaltă, Dinamo București se va duela cu galben-albaștrii, duminică, în ultima zi a Cupei BBA, de la ora 16:00.
*Foto:Facebook/CSM Ploiești
Daron Russell aduce victoria pentru U-BT Cluj-Napoca în amicalul cu AEK Ate...
U-BT Cluj se impune în fața lui CS Vâlcea în primul meci de presezon
Programul complet și echipele participante la Memorialul Antonio Alexe
Programul complet și echipele participante la Memorialul Antonio Alexe
Daron Russell aduce victoria pentru U-BT Cluj-Napoca în amicalul cu AEK Ate...
U-BT Cluj se impune în fața lui CS Vâlcea în primul meci de presezon
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!