CSM Ploiești a început stagiunea 2025/26 a Ligii Naționale de Baschet Masculin cu un succes categoric. Elevii lui Mihai Popa au depășit-o pe SCM Timișoara cu scorul de 96-82, pe teren propriu. Astfel, leii din Banat ajung la două eșecuri din tot atâtea posibile după primele două etape.
CSM Ploiești a început meciul cu Kenny Cooper, Andre Jones, DeVante Brooks, George Angelian și Cristian Cotoară. De partea cealaltă, Timișoara i-a trimis la luptă din primele minute pe Adam Mirkovic, Bogic Vujosevic, Sașa Borovnjak, Marcu Badiu și Robert Schipor. Badiu a deblocat tabela printr-un layup. Elevii lui Dragan Petricevic au continuat să domine și au izbutit un run de 5-0, dar Jones și Angelian au răspuns cu două reușite din interior (6-7). Ploieștiul s-a instalat la conducere grație unui parțial de 6-0, însă în ultimul minut Vujosevic a înscris o triplă, urmată de o pereche de libere, iar Timișoara avea un avantaj minim după 10 minute, scor 25-26.
CSM Ploiești a avut un start lansat în actul secund și s-a reinstalat la conducere, după reușitele lui Cooper și Brkic. A urmat un run de 8-0 al echipei pregătite de Mihai Popa, care se desprindea la trei lungimi (38-29). Vujosevic a oprit momentul bun al gazdelor, după care, pe rând, Badiu, Mirkovic și Dragoste au punctat de la trei puncte, iar scorul ajungea la 40-41. Cele două echipe au mers cot la cot până în ultimele secunde, însă Ploieștiul a intrat cu un avantaj de două posesii la pauza mare, datorită unei evoluții foarte bune a lui Cooper (9 puncte), scor 48-46.
După reluarea jocului, cele două echipe au marcat câte trei coșuri din zona de trei secunde. Ulterior, Ploieștiul a rupt echilibrul printr-un run de 7-2, desprinzându-se la trei posesii (64-56). Leii din Banat au găsit resursele necesare pentru a reintra în joc și au răspuns cu un coș de trei marcat de tânărul Schipor și patru puncte semnate de Borovnjak și Dragoste, avantajul rămânând minim în favoarea gazdelor (64-63). Finalul le-a aparținut elevilor lui Mihai Popa, care, prin Cooper (4 puncte), Brkic (4 puncte) și Jones și Dinu (câte 2 puncte), conduceau cu 9 puncte înaintea ultimelor 10 minute, 76-67.
Fără un lot plin de vedete, prahovenii au continuat să domine la ambele coșuri și au deschis ultimul act cu un run de nouă puncte consecutive (85-67). Mirkovic și Dragoste au reușit un run de 7-0 pentru Timișoara, însă veteranii echipei gazdă au refăcut rapid un avans de 12-15 puncte, iar CSM Ploiești a menținut pe tot parcursul sfertului decisiv un avantaj de cel puțin 10 puncte. În cele din urmă, elevii lui Mihai Popa s-au impus clar, scor 96-82.
Kenny Cooper a fost principalul marcator al echipei câștigătoare, cu 27 de puncte, 4 recuperări și 2 pase decisive. Andre Jones l-a urmat cu 22 de puncte, 6 recuperări și 4 assist-uri, iar Veljko Brkic a încheiat cu 19 puncte și 7 recuperări.
Pentru SCM Timișoara, Adam Mirkovic s-a evidențiat cu 23 de puncte. Bogic Vujosevic a fost extrem de aproape de double-double (14 puncte, 9 recuperări), iar Sașa Borovnjak a adunat 13 puncte și 5 recuperări.
Prahovenii au avut un procentaj modest la aruncările de trei puncte, marcând doar 3 coșuri din 15 tentative, însă au compensat la cele din interior, cu 33/55 (60%). De partea cealaltă, Timișoara a încheiat cu procentaje de puțin peste 40% la ambele capitole. Totodată, echipa gazdă a reușit 19 recuperări ofensive, față de doar 12 ale „leiilor” din Banat. Pe parcursul meciului s-au înregistrat 22 de schimbări la conducere, câte 11 de fiecare parte, iar Ploieștiul s-a aflat în avantaj aproape 30 de minute.
În următoarea etapă, CSM Ploiești va avea parte de un meci de foc, în deplsare la CSM CSU Oradea, în timp ce SCM Timișoara va primi vizita lui CSM Târgu Mureș.
*Foto:Facebook/CSM Ploiești
Exclusiv. Daron Russell va putea evolua pentru România în următoarea fereas...
Exclusiv. Cristian Achim anunță o nouă absență în lot, la debutul în LNBM
Programul și transmisiunile primei etape din Liga Națională de Baschet Masc...
Exclusiv. Cristian Achim anunță o nouă absență în lot, la debutul în LNBM
Exclusiv. Daron Russell va putea evolua pentru România în următoarea fereas...
Victorie pentru FC Argeș Pitești în fața lui CSU Sibiu
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!