Mvp-ul etapei
Sherwood Brown
Sherwood Brown
Minute 35:40
Puncte 24
Pase decisive 1
Recuperari 11
Eficienta 25
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM Ploiești se află din nou în impas

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
01.09.2016

Clubul Sportiv Municipal Ploiești și-a suspendat din nou activitatea. Decizia a fost luată cu în urma unei şedinţe pe care conducerea clubului a avut-o, începând cu ora 14.00, cu coordonatorii secţiilor sportive și în cadrul căreia a fost prezentat din nou blocajul financiar.

Directorul CSM Ploiești, Cezar Stoichiciu, a explicat într-o declarație pentru site-ul oficial al clubului decizia luată astăzi:

„S-a luat decizia sistării activităţii, pentru că nu se mai poate continua aşa. Fără sportivi şi antrenori, clubul îşi pierde obiectul de activitate. Oamenii nu mai pot să muncească fără bani şi e de înţeles decizia lor. Sportul din Ploieşti este în colaps în acest moment! E păcat de munca depusă de oamenii din club de-a lungul timpului, pentru că performanţa nu se face în două-trei luni, ci se ajunge la ea în ani de zile. Iar clubul ajunsese, acum, la cea mai mare performanţă din istorie, dar a avut neşansa să dea peste acest funcţionar din primărie, directorul economic Nicoleta Crăciunoiu, care le-a spulberat visele sportivilor, antrenorilor şi iubitorilor de sport din oraş”

Acum se pune din nou problema, la fel ca și în ultimele săptămâni, dacă CSM Ploiești va mai lua startul în Liga Națională de Baschet Masculin – ediția 2016/2017.

2 comentarii la aceasta stire:
  • CS Politehnica Iași un moldovean :

    Alba- Neagra
    Continua serialul CSM Ploiesti. Cred ca FRB ar trebui sa ia taurul de coarne si sa ia o decizie. Nu stiu care este termenul in care CSM putea sa se inscrie dar gen comportament nu este OK. Daca nu sunt in stare , sa se aplice regulamentul si sa fie invitata alta echipa, care ar avea , oricum, foarte putin timp sa-si incropeasca un lot.

    cu 3 ani în urmă (02.09.2016) Raspunde
  • BC CSU Sibiu csu4ever :

    Nu va vrea nimeni
    Care-i problema? Cadavrul asehotist plutea inca? Nu mai are job Burlacu? Astea sunt cele mai bune vesti. Nu va simte nimeni lipsa. Uite ce campionat am avut. Cel mai bun din ultimii 12 ani. Jucat doar pe teren!

    Jucam cu 11 echipe e arhisuficient. Nici 10 nu ar fi rau ca sa concentram valorile. Vestea buna e ca echipele ce sifoneaza bani publici sau vor sa sifoneze incep sa dispara. Au aparaut din neant in anii 2000 fara traditie, fara nimic si tot asa se vor duce la fund.Ole!

    cu 3 ani în urmă (02.09.2016) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!