Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM Târgu Jiu caută a patra victorie la rând în Liga Națională

CSM Târgu Jiu caută a patra victorie la rând în Liga Națională

Primul meci televizat din etapa a 14-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin va avea loc vineri, 22 decembrie, în Sala Sporturilor „D.P. Colibași”. CSM Corona Brașov și CSM Târgu Jiu se întâlnesc într-un duel important pentru economia clasamentului Conferinței A.

Perioada recentă a adus rezultate mai bune pentru CSM Târgu Jiu, echipa antrenată de Kresimir Basic ajungând la 5-5 bilanț în Conferința A după cele trei victorii consecutive. De partea cealaltă, Corona Brașov este într-o poziție mai bună, cu 7-5, dar ușor inconstantă în rezultate de câteva săptămâni.

Nou-promovata a avut parte de prestații curajoase cu U-BT Cluj și CSO Voluntari, ambele partide fiind pierdute, însă a trecut de Rapid și Timișoara. În schimb, în etapa precedentă echipa condusă de Ionuț Bâscoveanu a avut un joc total nereușit în fieful lui Dinamo și a cedat cu 55-92.

Meciul tur, de la Târgu Jiu, a adus succesul brașovenilor cu 89-76. Armin Cane s-a evidențiat atunci cu 30 de puncte, 8 assist-uri, 5 recuperări și 4 intercepții, pentru +37 la eficiență. Dimitrius Underwood a fost cel mai eficient jucător din lotul alb-albaștrilor, cu 24 de puncte, 10 recuperări, 9 pase decisive și 5 intercepții.

Brașovenii au parte de un parcurs foarte bun în jocurile de acasă, doar primele două clasate din Conferința A (U-BT și Voluntari) fiind capabile să câștige sub Tâmpa. CSM Târgu Jiu s-a impus în două rânduri departe de casă, dar s-a văzut învinsă în momentele în care s-a aflat în dezavantaj la finalul sfertului cu numărul trei.

Aceste două cluburi sunt printre cele mai eficiente în cazul intercepțiilor pe meci, cu medii identice (8.8). Corona Brașov conduce ierarhia la nivelul recuperărilor (39.3 în medie), iar CSM Târgu Jiu arată foarte bine în privința preciziei reușitelor din interiorul arcului de cerc (55.9%).

Gorjenii se bazează pe jucătorul cu cel mai bun index al eficienței din Liga Națională, fiind vorba despre Dimitrius Underwood. Americanul are medii de 17.9 puncte, 7.9 recuperări, 7.8 pase decisive și +24.4 index pe meci, iar în cadrul etapei trecute a reușit primul triple-double al sezonului în curs. Principalul marcator al Coronei Brașov este CJ Williams, cu 11.9 puncte.

Duelul dintre CSM Corona Brașov și CSM Târgu Jiu va avea loc vineri, 22 decembrie, de la ora 18.00 și va fi în direct pe Digisport 3, Prima Sport 4, respectiv FRB TV.

*foto: csmtargujiu.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!