Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM Târgu Jiu primește vizita Lagunei București în etapa a 13-a

CSM Târgu Jiu primește vizita Lagunei București în etapa a 13-a

CSM Târgu Jiu și Laguna Sharks București se întâlnesc în unul din cele șase meciuri programate pentru seara de sâmbătă, 16 decembrie, în etapa a 13-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Acest duel o să conteze pentru Conferința A.

Gorjenii au obținut două victorii importante în ultima vreme, cu Dinamo (79-59) și CSM Galați (89-73), rezultate care țin echipa lui Kresimir Basic în lupta pentru calificarea în Top 10. Duelul de la Galați a adus și o revenire de senzație pentru alb-albaștrii, de la -21 pe parcursul celui de-al treilea sfert. În plus, în acea victorie a fost stabilit și recordul stagional de puncte, 35, Ethan Wright fiind ales astfel MVP-ul rundei a 12-a.

Laguna a încasat un nou eșec la scor la precedenta apariție pe parchet, 49-82 împotriva lui Dinamo, după ce anterior a cedat la Timișoara de Ziua Națională a României cu 68 la 101. Prin prestația ofensivă din runda trecută, Laguna a ajuns la a doua partidă stagională în LNBM în care nu atinge borna celor 50 de puncte marcate.

Duelurile directe dintre Târgu Jiu și Laguna Sharks au dat o singură câștigătoare. Gorjenii s-au impus în toate cele trei partide anterioare, dar niciodată ecartul la final nu a fost mai mare de șase puncte. În tur, CSM Târgu Jiu s-a impus cu 82-77 în fieful bucureștenilor.

Cu cele mai puține meciuri jucate în Conferința A, CSM Târgu Jiu (4-5 bilanț) ocupă locul 7 înaintea weekend-ului. Alb-albaștrii au un bilanț echilibrat pe teren propriu, 2-2, și într-o singură ocazie nu au arătat bine pe plan ofensiv în sala proprie, fiind vorba despre eșecul cu 58-94 împotriva Rapidului. De partea cealaltă, Laguna are înfrângeri pe linie în acest sezon și primește aproape 90 de puncte în medie pe teren străin.

Dimitrius Underwood (18.0 puncte, 7.6 recuperări, 7.6 pase decisive) și Thomas Smallwood (13.6 puncte, 6.5 recuperări) ies în evidență din cele două tabere, iar CSM Târgu Jiu se află într-o poziție mai bună la aproape orice detaliu statistic.

Duelul dintre CSM Târgu Jiu și Laguna Sharks va avea loc sâmbătă, 16 decembrie, de la ora 18.00 și va fi în direct pe FRB TV.

*foto: Facebook Baschet Club Laguna Sharks

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!