Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM Târgu Mureș a câștigat finala mică a Memorialului „Elemer Tordai”

CSM Târgu Mureș a câștigat finala mică a Memorialului „Elemer Tordai”

Astăzi, 11 septembrie, Sala Transilvania din Sibiu a găzduit finala mică a Memorialului „Elemer Tordai”, care le-a pus față în față pe SCM U Craiova și pe CSM Târgu Mureș, grupări care au fost învinse de CS Vâlcea 1924, respectiv de BC CSU Sibiu.

SCM U Craiova: Matt Freeman, Amedeo Casale, George Blaj-Voinescu, Milan Milovanovic, Vitaly Zotov

CSM Târgu Mureș: Mladen Jeremic, Szabolcs Santa, Alin Borșa, Goran Gajovic, Jonathan Person

În ciuda înfrângerii dureroase suferite în fața „lupilor negri”, oltenii au început foarte bine duelul cu trupa ardeleană și conduceau la un moment dat la 16 puncte: 21-5. A urmat un parțial de 6-2 al mureșenilor, însă elevii lui Vitaly Stepanovski au continuat să controleze secvența secundă. Chiar dacă jocul a devenit mai echilibrat, la finalul primei reprize, scorul era 35 la 23 pentru SCM U Craiova.

După revenirea de la vestiare, la fel ca în confruntarea cu CS Vâlcea, craiovenii nu au mai ținut ritmul, iar elevii lui George Trif au început să domine întâlnirea. CSM Târgu Mureș a câștigat sfertul al treilea cu 23 la 10 și apoi a controlat și actul decisiv, impunându-se cu 69 la 65 și asigurându-și locul al treilea la Memorialul „Elemer Tordai”.

Liderii învingătoarei au fost Jonathan Person (12 puncte, 2 recuperări, 2 pase decisive), David Engi (10 puncte), Mladen Jeremic (10 puncte), Szabolcs Santa (9 puncte, 6 recuperări) și Alin Borșa (9 puncte, 5 recuperări).

De partea cealaltă, s-au remarcat Vitaly Zotov (18 puncte, 8 pase decisive, 3 recuperări), Nik Dragan (17 puncte, 3 recuperări) și Milan Milovanovic (12 puncte, 7 recuperări).

Începând cu ora 18:30, Sala Transilvania va găzdui finala dintre CSU Sibiu, gazda turneului, și CS Vâlcea 1924.

*foto: Facebook – BC CSU Sibiu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!