Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM Târgu Mureș câștigă surprinzător pe teren propriu, în fața lui CSU Sibiu

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
04.11.2023

CSM Târgu Mureș câștigă surprinzător pe teren propriu, în fața lui CSU Sibiu

CSM Târgu Mureș a câștigat meciul cu CSU Sibiu din etapa a șaptea a Ligii Naționale de Baschet Masculin, de pe teren propriu. Formația lui George Trif s-a impus cu scorul de 80-66, pentru a ajunge la bilanț 3-3, în timp ce sibienii stau cu 4-2.

CSM Târgu Mureș: Jonathan Person, Goran Gajovic, Mladen Jeremic, Ioan Borșa, Szabolcs Santa

CSU Sibiu: Mirel Dragoste, Pavlin Ivanov, Yordan Minchev, Monyea Pratt, Rareș Uță

Dragoste și Pratt au marcat primele patru puncte pentru sibieni, timp în care Person și Gajovic au adus trei pentru mureșeni. Person, Jeremic și Santa au condus un run de 9-0 al gazdelor. După coșul de trei puncte al lui Jerry, tabela indica 12-4 și Rinkevicius s-a văzut nevoit să ceară timeout. Person a dus diferența în double-digits, în tranziție. Uță a oprit run-ul mureșenilor, înainte ca Person să lovească de la distanță. Ivanov a punctat prin același procedeu. Uță a readus deficitul la cinci lungimi, cu un coș de la semi-distanță. George Trif a cerut timeout-ul când avansul echipei sale a ajuns la doar două posesii. După primul sfert, gruparea gazdă conducea doar cu 21-18.

Borșa a deblocat tabela în parțialul secund. Jeremic l-a completat cu un coș de trei, înainte ca Barro să înscrie din căciulă. Gajovic a continuat recitalul triplelor pentru gazde. Ivanov a răspuns cu același procedeu. Mureșul a revenit la o diferență de două cifre, 35-25, prin Santa și Gajovic. Autohtonii Uță și Dragoste au reușit rapid patru puncte la rând, forțând un nou timeout al adversarilor. Ardelenii au venit și la o posesie, după dunk-ul lui Barro, înainte ca Person să puncteze în tranziție. La pauza mare, vulturii erau conduși cu 40-36.

După două minute și jumătate de secetă, Ivanov a adus primul coș al reprizei, printr-un step-back de trei puncte. Oaspeții au venit la un punct, prin Pratt, doar că Person a înscris imediat de la semi-distanță pentru a oferi puțină liniște echipei sale. Ivanov a egalat de la libere, înainte ca Gajovic să puncteze printr-un floater. Jeremic a readus diferența la două posesii, 50-45. Martinic a adăugat alte trei puncte la diferență cu un stop-șut de afară. Cu 10 minute înainte de final, CSM Târgu Mureș conducea cu 53-47.

Sfertul al patrulea a fost inaugurat de tripla lui Paliciuc. Barro a venit cu un coș de sub panou în replică. Dragoste a redus deficitul la patru puncte, printr-un coș de afară. Lowrance a bifat o reușită similară, dar de la o distanță mult mai mare. Pivotul gazdelor a repetat isprava și în posesia următoare și Mureș se distanța la două cifre: 62-52. Boloni s-a alăturat și el spectacolului de la trei puncte. Run-ul gazdelor a ajuns la 15-0 și a fost oprit de un coș de sus al lui Barro. Diferența creată s-a dovedit irecuperabilă pentru sibieni, care au cedat cu 80-66.

Goran Gajovic a fost MVP-ul partidei, terminând cu 14 puncte, 6 recuperări și 3 pase decisive. Tot 14 puncte a avut și Jakob Lowrance. Din tabăra oaspeților, cel mai bun marcator a fost Rareș Uță, cu 11 puncte, iar Pavlin Ivanov și Mouhammed Barro au mai fost în double-digits, cu 10 puncte.

În runda următoare, CSM Târgu Mureș va juca pe terenul celor de la SCM U Craiova, în timp ce CSU Sibiu primește vizita lui CSM Petrolul Ploiești.

*foto: Bogdan Isailă

3 comentarii la aceasta stire:
  • pipzn :

    Meci
    din care am vazut doar repriza a doua si, din ce am vazut, nu mi se pare nimic surprinzator (asta vizavi de titlul articolului) in victoria Muresului. A castigat o echipa care are multi jucatori experimentati (plus jucatorul cu numarul 42 care arunca de pe picioare de la 8-8.5 m fara stres) in fata uneia care pare a fi abandonat viziunea unui joc colectiv in care se dau minute si sanse mai multor jucatori (de pe vremea d-nului Fleseriu) in favoarea vedetelor echipei Pratt si Ivanov care sunt cautati cu insistenta la orice atac.

    Recunosc ca am incercat sa vad din meci si pentru Kuti. Nu stiu ce s-a intamplat in alte meciuri dar din ce am vazut, imi pare rau pentru el sau rolul care i s-a dat, sa treaca mingea de centrul terenului si sa il gaseasca pe Pratt sau alt coleg.

    cu 5 luni în urmă (04.11.2023)
    • CSM Focșani lex8:

      Din păcate...
      Kuti a luat forma băncii de rezerve și nu mai iese din ea

      cu 5 luni în urmă (05.11.2023)
    Raspunde
  • varu silvois :

    Kuti nu mai e jucătorul Clujului
    ...din fericire zic eu, el trebuie sa schimbe sportul nu echipa.

    cu 5 luni în urmă (05.11.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!