Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
CSM Târgu Mureș a anunțat două mutări în această seară de vineri, 27 iunie. Prima a fost legată de încetarea raporturilor contractuale, de comun acord cu Amedeo Casale, iar cea de-a doua de transferul lui Vlad Corpodean, jucător adus de la CSM Ploiești.
În ceea ce-l privește pe Amedeo Casale, acesta a solicitat rezilierea contractului, după cum se arată în comunicatul clubului mureșean:
„Motivul pentru care, din păcate, am ales să cer încetarea colaborării este unul familial și nicidecum legat de echipă, staff sau conducere. Personal, a fost o decizie grea pe care a trebuit să o iau pentru că mă simt foarte bine la Târgu Mureș, atât ca jucător, cât și în viața de zi cu zi alături de soția mea, aici în oraș. Doresc să închei prin a-mi cere scuze pentru situația creată și prin a vă mulțumi pentru tot, dar mai ales pentru înțelegerea acordată,” a spus Casale.
În sezonul 2024/2025, Casale a jucat 36 de meciuri pentru CSM Târgu Mureș și a avut medii statistice de 8.1 puncte, 3.9 recuperări și 1.6 pase decisive.
Vlad Corpodean este noutatea pentru CSM Târgu Mureș în sezonul viitor. În vârstă de 34 de ani, baschetbalistul originar din Cluj-Napoca sosește de la CSM Ploiești.
foto: sportuldoljean.ro
În stagiunea recent încheiată, Corpodean a bifat 38 de prezențe în LNBM cu 5.2 puncte, 3.3 recuperări și 1.1 pase decisive.
Jucătorul de poziția 2 are o vastă carieră, de-a lungul căreia a mai evoluat pentru U BT Cluj-Napoca, BC Miercurea Ciuc, FC Argeș, CSM CSU Oradea, Dinamo București, CSM Galați și Athletic Constanța.
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
U BT Cluj-Napoca își schimbă radical lotul de jucători pentru sezonul viito...
Iverson Molinar, primul transfer al verii realizat de campioana României
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
Iverson Molinar, primul transfer al verii realizat de campioana României
Oficial. Corona Brașov a anunțat transferul lui Mihai Măciucă
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!