Luni seara, 25 august, a avut loc primul meci de pregătire din perioada de pre-sezon a Ligii Naționale de Baschet Masculin. CSM Târgu Mureș a învins-o la o diferență de peste 15 puncte pe Corona Brașov, în propriul fief, scor 107-91.
Corona Brașov a folosit în mare parte a meciului juniori, lucru care s-a resimțit în rezultatul final. Cu noile achiziții pe parchet, Mureșul intra la cabine cu un avantaj de trei posesii, 51-44. După pauză, echipa gazdă a dominat și mai clar, adjudecându-și toate cele patru sferturi și impunându-se categoric, 107-91.
Trey Diggs a fost principalul marcator al echipei gazdă, terminând cu 21 de puncte. Michaelyn Scott l-a secondat cu 18 puncte și 8 pase decisive, iar Trey Sampson a adăugat 14 puncte.
De partea cealaltă, Munis Tutu a contabilizat 22 de puncte. David Antonescu și-a ajutat echipa cu 16 puncte. Tyrell Johnson a contribuit cu 15 puncte, iar Mihai Măciucă și-a trecut în cont 10 puncte.
Trey Diggs, unul dintre cei mai buni oameni de pe parchet, a fost plăcut surprins de atmosfera creată de fani și s-a declarat mulțumit de prestația echipei.
„Publicul a fost grozav și din câte am înțeles, nici măcar nu era toată sala plină. Așa că sunt entuziasmat când vor veni toți și energia va fi nebună. Îmi dau deja seama. Pentru un meci de pregătire și oamenii au arătat așa, atâta dragoste deja. A fost chiar frumos. Sunt foarte mulțumit de cum am jucat. Știi, evident sunt lucruri despre care trebuie să discutăm, să îmbunătățim, dar cred că per ansamblu, pentru primul nostru meci adevărat de pregătire, am jucat bine”, potrivit paginilor de socializare ale echipei.
Szabolcs Santa, căpitanul lui CSM Târgu Mureș, a fost, de asemenea, impresionat de numărul mare de suporteri prezenți la sală. El a vorbit puțin despre noile achiziții, iar despre meciul cu Corona Brașov consideră că a fost un test util, însă după care colegii săi trebuie să rămână cu picioarele pe pământ.
„În primul rând, vreau să le mulțumesc fanilor, pentru că au venit într-un număr mare la primul nostru meci amical. Parcă era o energie în plus în tribună. Cred că lumea, pe bună dreptate, s-a săturat un pic de noi, de aceleași fețe, Martinic, eu, Borșa (n.r. râde). Sunt fețe noi, jucători foarte buni, care o să ne ajute. Meciul de astăzi a fost unul util, nu trebuie să ne luăm zborul, fiindcă nici Brașovul nu a venit chiar cu prima echipă. Le-au lipsit vreo doi străini și în ultimul sfert au jucat mai mult cu jucători tineri. De aceea spun că nu se vede chiar atât de tare diferența, dar a fost un test util și cred că am arătat că avem potențial. Cu siguranță, este loc de mai bine, însă am arătat că avem potențial, în special în ofensivă”, conform sursei citate anterior.
În urma acestui joc, Peter Farago, antrenorul echipei, a declarat următoarele:
„Bănuiam că e febră de baschet la Târgu Mureș, pentru că am primit câteva întrebări despre când jucăm și am văzut că lumea se organizează. Dar așa ceva, să vină opt sute, o mie de spectatori, la un meci amical, asta cred că arată că oamenii sunt cel puțin la fel de emoționați ca și mine. Trebuie să laud mai întâi Brașovul, pentru că mi-a plăcut cum au jucat, cu multă agresivitate. La această agresivitate trebuie și noi să ajungem. Puțin am stricat eu ritmul echipei, uneori intenționat, alteori din întâmplare, cu multe schimbări, dar am încercat să dau șanse tuturor. Să testăm mai multe formule, pentru că se va vedea la noi că avem 5 străini, și dintre ei unul pe postul de pivot, deci vom juca cu 3 afară. Și câteodată cu unul singur înăuntru, deci trebuie să jonglăm și din cauza regulii cu români. Concluzia este că echipa a reacționat bine, ținând cont cât de mult am amestecat și schimbat lucrurile.”
*Foto:Facebook/CSM Târgu Mureș
Scenariu de comedie la sosirea în România: jucător de Euroligă luat de club...
CSM Oradea își completează lotul cu Thomas Bropleh
Cinci dintr-un foc! CSM Ploiești a anunțat primele mutări pentru sezonul 20...
Scenariu de comedie la sosirea în România: jucător de Euroligă luat de club...
Antrenor croat și trei americani pentru CSM Târgu Jiu în noul sezon
Baschet.ro confirmat, Mandache antrenor la Steaua
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!