Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM VSK Miercurea Ciuc a transferat doi jucători străini

CSM VSK Miercurea Ciuc a transferat doi jucători străini

CSM VSK Miercurea Ciuc a anunțat ultimele două transferuri din această perioadă. Meshack Lufile și Bruno Spanja completează lotul formației antrenate de Laszlofy Botond pentru sezonul competițional 2019/2020.

Meshack Lufile s-a născut în Ontario, Canada pe 21 octombrie 1992. El măsoară 2.03 metri, cântărește 109 kilograme și este pivot. Și-a început cariera profesionistă în Olanda la Aris Leeuwarden, unde a jucat între 2016 și 2018. În rest a mai evoluat în țara natală la Island Storm, Halifax Hurricanes și Guelph Nighthawks. În sezonul 2018/2019 a jucat 37 de partide pentru Halifax în NBL și a avut medii statistice de 4.6 puncte și 3.3 recuperări în 12.2 minute jucate.

Bruno Spanja este un jucător care măsoară tot 2.03 metri și este extremă. El s-a născut pe data de 4 mai 1995. A evoluat doar în țara natală la echipa de juniori a lui KK Cibona, iar la nivel de seniori la GKK Sibenik și KK Hermes Znalitica. În stagiunea trecută a bifat 12 prezențe în prima ligă a Croației și a avut medii statistice de 4.6 puncte, 5.1 recuperări și 1.2 pase decisive în 19.2 minute petrecute pe parchet.

Ambii jucători transferați de CSM VSK Miercurea Ciuc se vor afla la prima experiență în România.

Pe lângă Lufile și Spanja, în lotul lui CSM VSK Miercurea Ciuc se mai află doi jucători străini, Marko Cergic și Matevz Magusar. Din lotul harghitenilor mai fac parte Raoul Olariu, Laszlo Anrlod, Laszlo Botond, Matyas Lokodi, Zoltan Zerkula, Laszlo Tamas, Robert Medgyesy și Adrian Movileanu.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!