Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSO Voluntari a învins-o pe Petrolul în finala turneului de la Ploiești

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
16.09.2022

CSO Voluntari a învins-o pe Petrolul în finala turneului de la Ploiești

CSO Voluntari a câștigat Cupa CSM Ploiești, după ce a câștigat finala mare disputată împotriva gazdelor competiției amicale cu scorul de 75-63. Ilfovenii au bifat a doua victorie împotriva prahovenilor în acest sezon, după ce în primul amical disputat de cele două grupări, elevii lui Sașa Ocokoljic s-au impus cu 90-89, în urma unui coș pe sirenă la ultima fază.

Vicecampionii României au câștigat un prim sfert sărac în realizări ofensive pentru adversarii de la Petrolul cu 12-18. Avansul grupării de la marginea capitalei a crescut cu alte trei puncte până la pauza mare, când tabela indica 32-41. Al treilea sfert a fost și cel mai echilibrat, iar cele două adversare s-au anihilat reciproc. În cele din urmă, Voluntari s-a impus cu 20-17.

Darko Planinic a fost cel mai bun om pentru CSO Voluntari și a încheiat cu 18 puncte, 7 recuperări și 3 pase decisive. Lucas Tohătan l-a urmat cu 13 puncte, 3 recuperări și 5 pase decisive. Tekele Cotton a avut și el 12 puncte.

De cealaltă parte, Veljko Brkic a fost cel mai bun marcator al disputei, cu 19 puncte la care a mai adăugat 6 recuperări. Americanii Kwamain Mitchell și Kenneth Funderburk au fost ceilalți doi oameni în double-digits ai prahovenilor, cu 14, respectiv 10 puncte.

CS Dinamo București a câștigat locul al treilea la turneul amical, după un succes în fața rivalei istorice, CSA Steaua București. Alb-roșii au fost învinși în semifinale chiar de CSO Voluntari.

*foto: csmploiești.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!