Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSO Voluntari joacă în Estonia în turul sferturilor de finală din ENBL

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
11.03.2024

CSO Voluntari joacă în Estonia în turul sferturilor de finală din ENBL

CSO Voluntari se pregătește pentru primele meciuri în fazele eliminatorii ale unei cupe europene. Formația ilfoveană are programat marți, 12 martie, meciul tur din dubla cu Tartu Ulikool din sferturile de finală ale European North Basketball League.

Gruparea de la marginea Capitalei a avut parte de un sezon regulat de excepție în această competiție. După ce au pierdut primul meci al fazei grupelor, cu BC Siauliai, cei de la Voluntari au obținut șase victorii din tot atâtea meciuri, clasându-se astfel pe locul secund al grupei B.

Adversarii lor de marți au avut la rândul lor un start promițător, astfel că după cinci etape stăteau cu un bilanț de 4-1. Campania lor s-a încheiat cu două eșecuri categorice, 75-85 cu Polski Cukier Start Lublin, respectiv 63-88 cu Juventus Utenos.

Astfel, la finalul campaniei, formația din Estonia a avut un bilanț de 4-3, suficient pentru a obține o clasare pe locul al treilea. Doar Juventus și Bakken Bears au stat mai bine în grupa A.

În liga Lituaniei și Estoniei, Tartu Ulikool și-a asigurat matematic calificarea în play-off. La momentul actual ocupă locul al cincilea în clasament, cu un bilanț de 18-9, având posibilitatea de a urca încă o poziție, peste Ventspils, pentru a avea avantajul terenului propriu în prima rundă de play-off.

Gruparea estonă este afiliată Universității Tartu Ulikool și evoluează în Sala Sporturilor destinată acestei facultăți. Secția de baschet a fost fondată în urmă cu 87 de ani, în 1937.

De-a lungul istoriei sale, Tartu Ulikool și-a creat o reputație importantă în baschetul intern, reușind să câștige nu mai puțin de 26 de titluri în Estonia, precum și 17 Cupe în aceeași țară. De asemenea, palmaresul mai cuprinde și o medalie de aur în Campionatul Sovietic, precum și una în Baltic Basketball League.

Până în 2020, Tartu a evoluat în competiițiile europene organizate sub egida FIBA, Basketball Champions League și FIBA Europe Cup. Sezonul 2020-21 a fost unul de tranziție, înainte ca echipa să se angreneze în European North Basketball League în ultimele trei sezoane. Cel mai de succes rezultat a fost în stagiunea 2021-22, când a terminat pe locul al patrulea.

Mart Rosenthal este principala amenințare pentru defensiva ilfoveană, cu o medie de 13.6 puncte pe meci. El conduce și ierarhia paselor decisive, cu 6.7 pe meci. Aaron Menzies este primul la recuperări, cu 7.7.

Trevon Allen se remarcă cu 16.9 puncte pe meci la Voluntari, în timp ce Kwamain Mitchell este primul la assist-uri (4.7), iar Keyshawn Feazell la recuperări (7).

Confruntarea dintre CSO Voluntari și Tartu Ulikool are loc marți, 12 martie, în Estonia, de la ora 19:00 și poate fi urmărită pe Orange Sport 3 și pe canalul de YouTube al ENBL.

*foto: u-bt.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!