Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSO Voluntari se deplasează în capitală, pentru duelul cu Rapid din etapa a șaptea

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
04.11.2021

CSO Voluntari se deplasează în capitală, pentru duelul cu Rapid din etapa a șaptea

Vineri, 5 noiembrie, de la ora 17:30, Rapid primește vizita celor de la CSO Voluntari într-un meci din etapa a șaptea a Ligii Naționale. Cele două echipe se află în rândul celor care au restanțe de disputat.

Rapidul nu a jucat în etapa a 6-a. Meciul bucureștenilor cu CSM Oradea a fost amânat din cauza participării bihorenilor în Europe Cup.

Astfel, cel mai recent meci disputat de alb-vișinii a fost duelul cu SCM Craiova din etapa a a 5-a. Rapid a trecut de Leii din Bănie cu scorul de 81-79, după o repriză suplimentară de prelungiri, și a pus capăt unei serii de trei înfrângeri consecutive.

Americanii din tabăra giuleștenilor au ieșit la rampă în partida de pe teren propriu. Patru dintre cei cinci jucători de peste ocean din lotul echipei din capitală au fost în double digits. Este vorba de Swopshire (22 de puncte), Hope (18 puncte), Cohee (10 puncte) și Copes (10 puncte). Mosely a avut doar 7.

Dintre jucătorii autohtoni, cel mai eficient a fost Luca Vasile. Proaspăt convocat la selecționata României de seniori, fundașul rapidiștilor a înregistrat 14 puncte, 2 recuperări și 1 pasă decisivă. Numărul de puncte a reprezentat recordul personal din această stagiune. Prin această prestație, el și-a câștigat un loc în topul jucătorilor români din etapa a 5-a, realizat de site-ul nostru.

Altă echipă ce vine după o victorie în ultimul meci este CSO Voluntari. Ilfovenii au trecut de CSM Galați în etapa a 6-a, după prestații foarte bune la ambele faze de joc în sferturile doi și trei. Aceștia au câștigat cu 48-31 aceste două perioade, ce au contribuit la scorul final de 73-61.

Eric Thompson a fost MVP-ul echipei. El a adunat 14 puncte și 13 recuperări pentru al treilea său double double în patru meciuri. Singurul meci în care acesta nu a fost în double digits la aceste două capitole a fost cel cu CSU Sibiu, în care a încheiat cu 11 și 6. Mediile sale din acest sezon sunt de 13 puncte și 13 recuperări pe meci.

David Vida, proaspăt transferat de Voluntari, a avut cea mai bună prestație a sa din acest sezon, ce i-a adus și un loc în echipa etapei Baschet.Ro. El a adunat 12 puncte, 2 recuperări și 2 pase decisive, reușind 4 aruncări dintr-un total de 8 din acțiune, și 3 triple marcate.

Trupa lui Sasa Ocokoljic are doar patru meciuri disputate în acest sezon, după care înregistrează un bilanț de trei victorii și o singură înfrângere. Cele două meciuri amânate sunt cele cu U-BT Cluj și SCM Timișoara.

Meciul de vineri va fi transmis în direct pe Digisport și LookSport. De asemenea, va putea fi urmărit în format live pe canalul de YouTube FRB TV.

*foto: Facebook/ Rapid București Baschet Masculin

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!