Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSO Voluntari se pregătește de primul meci european în Sala „Gabriela Szabo”

CSO Voluntari se pregătește de primul meci european în Sala „Gabriela Szabo”

CSO Voluntari va disputa miercuri, 15 noiembrie, primul meci european de baschet în Sala „Gabriela Szabo”. Adversara ilfovenilor va fi Liege Basket, în cea de-a patra partidă din European North Basketball League.

Belgienii au un singur meci jucat în ediția actuală a întrecerii, fiind vorba despre o victorie categorică împotriva celor de la Zielona Gora (102-79), într-o partidă din 17 octombrie. Trei jucători au avut atunci măcar 17 puncte marcate și patru au stat cu procentaje de cel puțin 40% la aruncările de la distanță.

Cu o istorie de 56 de ani în spate, Liege Basket are în palmares o Cupă a Belgiei și două SuperCupe, iar în cadrul ediției trecute în întrecerile interne a atins semifinalele Cupei Belgiei. În campionat însă, adversarii Voluntariului nu au ieșit în evidență în ultimii ani, după ce între 2001 și 2010 au participat destul de constant în cupele europene.

În lotul acestora s-au regăsit în sezoanele precedente câteva nume trecute prin Liga Națională. Amaury Gorgemans (ex - SCM Timișoara), Milos Bojovic (ex - CSU Sibiu și Phoenix Galați), Jakob Cebasek (ex - Dinamo și CSM Constanța), Johnathan Jordan (ex - CSM Petrolul Ploiești) sau Tony Gugino (ex - Phoenix Galați și Dinamo) au jucat la Liege, în lotul belgienilor regăsindu-se anul trecut Nik Dragan, jucător în prezent la SCM U Craiova.

Antrenorul Alex Zampier, instalat pentru acest sezon, are la dispoziție șapte jucători străini. Patru sunt americani (Jamelle Hagins, John Junior Avelon, Rey Idowu, Anthony Cambo), iar pe lângă acești sunt legitimați și Angel Rodriguez (Puerto Rico), Jaden Malu (Germania), respectiv Ibrahim Doumbia (Mali). În ceea ce-i privește pe autohtoni, cei mai experimentați sunt Olivier Troisfontaines, Kevin Tumba, Brieuc Lemaire și Emmanuel Lecomte.

Liege și-a câștigat ultimele două meciuri oficiale din BNXT League și a trecut astfel la 4-4 bilanț. În meciul dinaintea deplasării la Voluntari, belgienii au învins-o pe Okapi Aalst cu 83-80, Lecomte și Tumba fiind principalii realizatori ai echipei, cu 21 și 18 puncte.

La nivel statistic pe plan intern, în double digits la puncte pentru Liege sunt Avelon (17.8), Lecomte (16.5), Tumba (11.9) și Troisfontaines (10.7). Dintre aceștia, Tumba iese în evidență și cu 10.6 recuperări pe meci, iar Lemaire este principalul pasator (4.4 assist-uri).

Duelul dintre CSO Voluntari și Liege Basket va avea loc miercuri, 15 noiembrie, și va fi transmis pe Metropola TV începând cu ora 19.00.

*foto: Facebook CSO Voluntari - Baschet

1 comentariu la aceasta stire:
  • CSM Focșani Lex 8 :

    primul meci
    cu 0 suporteri pt primarie

    cu 5 luni în urmă (15.11.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!