Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSU Alba Iulia primește vizita celor de la CSȘ U Craiova

Marius Petri

Marius Petri
27.02.2014

LNBF

Etapa a XXII-a

Joi, 27 februarie
ora 12:00

Sala Sporturilor Alba Iulia

 19-2 Fișa meciului  1-19

Etapa a XXII-a din Liga Națională de baschet feminin programează partida dintre CSU Alba Iulia și SCM CSȘ U Craiova cu începere astăzi de la ora 12:00. Confruntarea se va desfășura în Sala Sporturilor din Alba Iulia și pare a fi cea mai dezechilibrată din această rundă, datorită pozițiilor în clasament ale celor două combatante.

Gazdele acestei partide se clasează pe poziția secundă din LNBF înaintea acestei etape, cu 40 de puncte acumulate în urma a 19 victorii și 2 înfrângeri. Alba-iuliencele își propun să treacă pe primul loc al campionatului cel puțin până la meciul arădencelor de la ICIM, care vor juca de la ora 17:00 la Satu Mare. După recordul personal de eficiență înregistrat în partida de la Oradea, Annemarie Părău pare cea mai în formă baschetbalistă a lotului antrenat de Miroslav Popov. Desigur, nu sunt de neglijat nici jucătoare precum Sasa Cadjo sau Chastity Reed, liderele echipei în ceea ce privește punctele marcate.

De partea cealaltă, oaspetele de la U Craiova încearcă să părăsească poziția de "lanternă roșie" a Ligii Naționale, unde au ajuns înregistrând doar 21 de puncte în cele 20 de meciuri disputate până acum. Echipa din Bănie are un bilanț catastrofal în această stagiune, reușind o singură victorie și pierzând celelalte 19 partide. Irina Borș pare principalul pericol pentru echipa gazdă, aceasta fiind cea mai bună marcatoare a Craiovei, cu o medie de 17.6 puncte înscrise.

La capitolul dueluri directe, scorul general este 9-4 pentru CSU, însă echipa craioveană nu a mai reușit de mult timp o victorie în fața gazdelor de astăzi, fiind foarte greu de crezut că în acest meci se va produce o surpriză.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!