Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSU Asesoft Ploiești câștigă SuperCupa României în fața Energiei Târgu Jiu

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
24.09.2014

73-57

 

CSU Asesoft Ploiești și-a trecut în palmares prima SuperCupă a României. Campioana României a trecut de Energia Târgu Jiu la capătul unui meci desfășurat în Sala Polivalentă Dinamo din București. Asesoft și-a trecut și acest în vitrina cu trofee, după ce acum două sezoane, la prima ediție a acestui trofeu, ploieștenii au fost învinși de BCM U Pitești.

Prima repriză a SuperCupei a fost una controlată de CSU Asesoft Ploiești. După un start de meci echilibrat, campioana României a început să-și impună punctul de vedere mai ales datorită jocului excelent din spatele semicercului de la trei puncte, primele 9 puncte ale ploieștenilor venind în urma coșurilor de la mare distanță. Energia nu a ținut ritmul în primele 10 minute iar primul act se încheia cu scorul 21-13. Pauza dintre sferturi a fost una benefică pentru gorjeni care au reușit să echilibreze meciul în sfertul doi. Chiar dacă au intrat mai bine pe parchet, elevii lui Constantin Constantinides nu au reușit să reduc din handicap. Louis Darby Jr. a fost cel care a închis prima repriză, cu un three point play pentru scorul de 35-27.

După pauză, CSU Asesoft Ploiești a intrat pe parchet impecabil, marcând 7 puncte la rând. Louis Darby Jr. a fost cel care a stopat parțialul ploieștenilor. Sfertul a decurs din nou în sensul dictat de Asesoft. Echipa lui Vladimir Arnautovic avea 18 puncte avantaj, cu 2 minute înaintea ultimului sfert. Finalul actului a aparținut Energiei care a mai redus 5 puncte, scor 53-40. Actul decisiv a fost început cu un 6-0 din partea Energiei, care revenea în joc. Ploieștenii au dat o replică foarte bună și s-au desprins iar la 60-46. Deținătoare Cupei nu a reușit să mai reducă din deficit în principal datorită mingilor pierdute. Finalul de meci a fost unul liniștit, datorită avantajului mare avut de Asesoft. Scorul final al partidei a fost 73-57 și astfel SuperCupa a ajuns în vitrina lui CSU Asesoft Ploiești.

Remarcații partidei:

Asesoft: Gerald Lee 14 puncte, 9 puncte, o pasă decisivă; Michalis Pelekanos 11 puncte, 6 recuperări și o pasă decisivă.

Energia: Louis Darby Jr. 19 puncte, 8 recuperări și 5 pase decisive; Michal Kremen 9 puncte și 5 recuperări.

*Foto: Traian Racu (frbaschet.ro)

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!