Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSU Sibiu a spart gheața pe terenul celor de la BCM U Pitești

Radu Bărăian

Radu Bărăian
29.10.2015

Formația CSU Sibiu a bifat un succes extrem de important în fieful celor de la BCM U Pitești la capătul unui meci foarte echilibrat, scorul final fiind 80-76. Meciul dintre cele două combatante a contat pentru runda cu numărul 5 din Liga Națională de Baschet Masculin

Penalizați cu 3 puncte în clasament de FRB, Piteștiul avea nevoie de victorie de la meci la meci pentru a-și asigura un lot cât mai bun la finele sezonului regulat. De cealaltă parte, Sibiul venea după 3 eșecuri la rând, din care ultimele 2 au fost pierdute la un punct diferență, respectiv 3 puncte diferență. Având în vedere aceste aspecte, ambele formații aveau mare nevoie de victorie, iar încă din start jocul a fost unul echilibrat. Sibienii au intrat ceva mai bine în meci, câștigând sfertul inaugural cu 22-18. Actul secund a continuat în aceeași notă echilibrată, însă de această dată cu gazdele la timonă, care și-au adjudecat cele 10 minute de joc cu un parțial de 22-16. Astfel, BCM U Pitești a intrat la vestiare cu un ecart de 2 puncte, scor 40-38. 

După revenirea de la vestiare cele două echipe au continuat în același ritm, fără a ceda niciuna dintre ele, riscând ca adversara să se desprindă decisiv pe tabela de marcaj. La capătul unui sfert 3 extrem de disputat, oaspeții s-au impus cu 20-19, iar la intrarea în decisiv diferența dintre cele două grupări era doar de un punct, 59-58 pentru Pitești. Primele puncte ale ultimului act au venit abia după un minut de joc, pe mâna Sibiului, 60-59. La jumătatea secvenței cu numărul 4, oaspeții și-au mărit avantajul la 3 puncte, 68-65, fiind imediat egalați la 68. Egalitatea se menține și după alte 4 minute de joc, 76-76, moment din care s-a produs ruptura, Sibiul intrând în ultimul minut de joc cu 80-76. Interesant este faptul că, preț de mai bine de 60 de secunde niciuna dintre formații nu a mai reușit să bage mingea în coș, iar acel 80-76 fiind și scorul final al întâlnirii. 

Punctele formației învingătoare au venit pe mâna jucătorilor Octavian Popa Calotă 14 (8 recuperări, 5 pase decisive), Boris Lalovic 12, Williams Mathias Paul 12, Lawrence Gilbert 12, Igor Mijajlovic 10 (6 pase decisive), Kevin Hardy 9 (8 recuperări), Michael Lee Harrison 8 și Cornel Cioacătă 3. De cealaltă parte, din lotul argeșenilor au punctat Tauras Jogela 21 (8 recuperări), Vyacheslav Bobrov 13, Rihards Kuksiks 13, Ronald Ross 13, Cătălin Vlaicu 6 (8 recuperări), Alexandar Mladenovic 6, respectiv Adrian Tudor 6.

În urma acestui rezultat, Sibiul a acumulat 7 puncte cu 2 victorii și 3 înfrângeri, în timp ce BCM U Pitești are la activ 5 puncte cu 3 meciuri câștigate, respectiv 2 pierdute. Sibienii vor juca în etapa cu numărul 6 pe teren propriu împotriva celor de la Energia Târgu Jiu, în timp ce argeșenii se vor deplasa la Oradea pentru confruntarea cu CSM-U. 

*Foto: Facebook CSU Sibiu

4 comentarii la aceasta stire:
  • FC Argeș Pitești Gabitzu01 :

    greu
    Greu când nu ai un pivot de valoare în echipa. Mladenovic zici ca are 80 de ani , e întotdeauna al doilea la minge , Vlaicu de asemenea foarte lent. Din păcate , nu avem romani care sa ne ajute , Tudor punctează doar la impresia artistica ( puncte foarte puține și multe turnoveruri ) , Vlaicu praf , ceilalți nu sunt jucați. Asta e, greșeli de conducere care a preferat sa aducă 10 romani slabi în loc de 2-3 buni pe care sa te bazezi

    cu 8 ani în urmă (29.10.2015)
    • tzontzolino:

      re
      Bun si cei 2 romani..Vlaicu si Adi! Ma mir ca i-am prins! Bugetul a fost aprobat tarziu cand deja s-au dat romanii buni! Cu ceilalti se joaca in liga 1- daca o sa castigam liga 1 a satelitilor vom avea niste reduceri la anul- deci practic isi platesc singuri salariile! Noua ne lipseste un om cu ceva detenta pentru recuperari (asta din cauza ca Bob nu sta bine cu personalele). Ieri am pierdut ca in loc sa tragem sa egalam am stat crezand ca rateaza ei! Cand isi va reveni Stamenkovic asta va fi echipa 6 straini cu Vlaicu si Tudor pe rotatia de roman!

      cu 8 ani în urmă (29.10.2015)
    Raspunde
  • tzontzolino :

    ar mai fi ceva
    Noi avem 2 pivoti clasici- mari, greoi care nici nu arunca de afara si sunt depasiti usor de un pivot mai atletic! Ne mai trebuia unul cum are Dinamo sau Lalovic de la Sibiu!

    cu 8 ani în urmă (29.10.2015) Raspunde
  • FC Argeș Pitești Shakall :

    transferuri
    In cateva etape probabil se va aduce un pivot, dar marea mea nedumerire consta in faptul: de ce se aduce jucatori doar sa apara pe foaie si de ce de multi ani incoace sunt o echipa de umplutura a campionatului (exceptand cupa sub Costescu). Anul acesta Ross este departe de jucatorul de anul trecut, singurul cat de cat constant este Jogela. Desi avem un antrenor cu CV pana acu jocul lasa de dorit dar sa speram ca se va remedia si chiar imi doresc o semifinala cel putin anul asta. Increderea in antrenor si in echipa nu a scazut dar este greu daca nu vom lega victorii. HAI PITESTI!!!

    cu 8 ani în urmă (29.10.2015) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!