Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSU Sibiu gestionează mai bine sfertul decisiv și câștigă la Târgu Jiu

CSU Sibiu gestionează mai bine sfertul decisiv și câștigă la Târgu Jiu

BC CSU Sibiu s-a impus pe terenul lui CSM Târgu Jiu în etapa a 22-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin, scor 80-74 duminică seara (06.03). Galben-albaștrii au fost la primul meci în campionat după o pauză de o lună.

Târgu Jiu: Sly, Troupe, Ilie, Nicoară, Hamilton

Sibiu: Blake, Tamulis, Năstruț, Padgett, McGrew

Începutul duelului le-a ieșit mai bine oaspeților și Padgett a modificat scorul la 6-2, diferența de două posesii menținându-se după reușita lui Tamulis. CSU Sibiu a mers la 10-4, de unde Ilie a replicat cu o triplă, însă ecartul avea să urce la +7 cu atacurile finalizate de Blake și Năstruț (14-7). Galben-albaștrii au scuturat în două rânduri plasa de la distanță, prin Tamulis și Tohătan (20-12), dar finalul sfertului inaugural le-a aparținut gorjenilor, care au egalat situația, 23-23.

Seria amfitrionilor s-a prelungit cu reușita lui Sly din debutul sfertului doi, 25-23, de unde Dragoste și Padgett au ajutat Sibiul să revină la conducere, 29-25. Avantajul a devenit de șase puncte apo, fiind redus la jumătate de tripla lui Morgan (35-32) și Ilie a restabilit egalitatea cu tripla sa. Lucas Tohătan a stabilit scorul pauzei, 39-37 pentru CSU Sibiu, după o repriză în care ardelenii au avut doar două aruncări bune de afară din 9 încercări.

Aproape trei minute au trecut până la prima reușită a gorjenilor din repriza secundă, Morgan fiind eficient cu un lay-up, urmat de coșuri ale Sibiului cu care se mergea la 47-39. Schaftenaar și Tohătan au înscris de la distanță și își ajutau echipa să meargă la 54-46, dar CSM Târgu Jiu a reușit un run de 14-2 în ultimele trei minute ale acestui parțial și cu cele cinci puncte consecutive aduse de Sly aveau 60-56 înaintea sfertului decisiv.

Vizitatorii au egalat rapid, 62-62, seria bună ajungând la 15-2 și Tamulis a făcut 71-62. Morgan, cu o triplă, a întrerupt run-ul sibian și peste câteva atacuri reducea scorul la 73-69 cu puțin mai mult de trei minute rămase din meci. Octavian Ilie a punctat pentru 73-71, CSU Sibiu cu șapte puncte la rând și n-a putut fi ajunsă în cele din urmă, câștigând cu 80-74.

Galben-albaștrii trec la 9-11 în Liga Națională și se pregătesc de Derby-ul Ardealulul cu U-BT Cluj, în Sala Transilvania, în timp ce CSM Târgu Jiu a încasat a opta înfrângere la rând și coboară la 5-17, runda viitoare deplasându-se la Galați.

Justas Tamulis a condus lista marcatorilor în această încleștare, cu 23 de puncte (9/18 din acțiune), 4 recuperări și 4 pase decisive, fiind urmat de Lucas Tohătan (14 puncte, 2/4 de la distanță, 2 recuperări, 2 assist-uri) și Monyea Pratt (10 puncte, 6 recuperări). Gorjenii au avut cinci sportivi în double figures, Malik Morgan (14 puncte, 4/7 de afară, 5 recuperări) și Octavian Ilie (13 puncte, 3/3 de la distanță) fiind liderii echipei.

*foto: Facebook BC CSU Sibiu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!