Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSU Sibiu ratează o calificare importantă

Iulian Floca

Iulian Floca
05.01.2013

73-76
22-16, 23-21, 14-21, 14-18
 
 

 

Speranțele lui CSU Sibiu să avanseze în semifinalele Cupei României s-au năruit vineri seara, când BC Timișoara s-a impus și în manșa retur, cu un avantaj de doar trei puncte, și a reușit să obțină o calificare în semifinale.

Timișorenii au început modest, nereușind să țină pasul cu CSU Sibiu care în decursul primului sfert și-a asigurat un avantaj de 6 puncte.

Meciul a continuat în aceeași manieră și în sfertul secund, sibienii consolidându-și avantajul, mai adăugând alte 2 puncte diferenței. Scorul la pauza mare a fost 45-37 părând că CSU Sibiu se îndreaptă spre o victorie foarte importantă.

Totuși sibienii nu s-au putut culca pe o ureche, fiind conștienți că BC Timișoara nu este o echipă care să lase o calificare atât de importantă să scape, lucru dovedit atât în partidele anterioare, cât și în faptul că leii din banat au reușit să revină și să se apropie după fiecare desprindere a sibienilor.

Sfârșitul partidei a fost neașteptat când cu un handicap de 9 puncte pe tabela e marcaj, timișorenii au reușit în doar două minute să întoarcă rezultatul și să decidă soarta calificării cu rezultatul de 76-73 în favoarea acestora.

La finalul partidei, Miodrag Perisic s-a arătat îngrijorat de soarta echipei, declarând că îl neliniștește faptul că echipa sa a început să piardă, lucru neplăcut și totodată nedorit.

Trebuie menționat că CSU Sibiu a terminat cu 3 jucători eliminați Griskenas, Lee și Douglas, jucători care împreună au marcat 32 de puncte pentru Sibiu.

De la Timișoara, s-au remarcat Sarovic, Jovanovic și Archie cu câte 19, 18 și respectiv 10 puncte.

În schimb, de partea Sibiului, performanțele individuale sunt mai notabile, Austin reușind 26 de puncte iar Christopher Lee a reușit încă un double-double cu 24 de puncte și 13 recuperări.

CSU Sibiu ratează pentru al 5-lea an consecutiv calificarea în final four, ratare survenită în compania echipei care anul trecut a jucat finala acestei competiții.

Foto: csufans.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!