| Minute | 47:34 |
| Puncte | 36 |
| Pase decisive | 10 |
| Recuperari | 4 |
| Eficienta | 40 |
CSU Atlassib Sibiu și U-Banca Transilvania se reîntâlnesc astăzi, de la ora 20, pentru disputarea meciului patru din play-off.
Partida are o miză mare pentru ambele combatante. Clujenii au șansa să se califice în semifinale, având 2-1 la general, însă sibienii vor lupta cu toate armele pentru a ajunge să joace decisivul, programat sâmbătă, la Cluj-Napoca.
Galben-albaștrii au reintrat în cărți după victoria obținută luni seara pe teren propriu. După ce au pierdut ambele confruntări disputate săptămâna trecută în Sala „Horia Demian”, elevii lui Dan Fleșeriu au reușit să câștige acasă, în fața propriilor suporteri, meciul trei. Partida de luni a fost extrem de disputată, câștigătoarea decizându-se în ultimul minut de joc. Liberele lui Harrison au închis tabela, deși Dykes a fost cât pe ce să modifice scorul, închizând astfel seria dintre CSU Sibiu și U-BT. Mingea americanului a sărit însă din inel, iar tabela a rămas nemodificată: 93-91.
Partida se dispută cu casa închisă, după cum au anunțat oficialii clubului sibian. Toate biletele au fost epuizate în două ore de la deschiderea casei de bilete, iar suporterii care nu mai au acces la meci vor putea urmări partida din fața televizorului, confruntarea urmând să fie transmisă în direct pe Digi Sport 3.
*foto: Ana-Maria Mătușoiu
Victorie la mare luptă pentru FC Argeș Pitești împotriva lui SCM Timișoara
Cristian Achim, la finalul anului 2025: „Lumea are așteptări complet nereal...
Nebojsa Vidic, prima reacție după plecarea de la FC Argeș Pitești
Cristian Achim, la finalul anului 2025: „Lumea are așteptări complet nereal...
Goran Martinic este MVP-ul etapei a 14-a din Liga Națională de Baschet Masc...
SCM U Craiova s-a impus categoric în Giulești, în fața lui Rapid
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!