Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cum arată echipa etapei a 23-a din Liga Națională

Cum arată echipa etapei a 23-a din Liga Națională

Runda a 23-a din Liga Națională de Baschet Masculin a ajuns la final sâmbătă seara, 18 martie, în toată etapa înregistrându-se o singură victorie pentru oaspeți.

Prin prestațiile avute în această rundă, site-ul nostru i-a ales pe următorii jucători în echipa etapei:

Erick Neal (CSM CSU Oradea)

Conducătorul de joc al „Leilor Roșii” și-a depășit recordul stagional de puncte în LNBM și a ieșit în evidență în derby-ul contra lui U-BT Cluj cu un total de 24 de puncte, 8 pase decisive și 2 recuperări în 29 de minute. În această perioadă a pierdut de 5 ori posesia și la final a stat cu 19 index al eficienței, fiind principalul marcator din tabăra bihoreană.

Neal a încheiat cu 7/11 la două puncte, 2/7 din spatele arcului de cerc și 4/6 de la libere. Împotriva Clujului a reușit să marcheze din nou de la distanță după două etape în care a adunat 0/7.

Andrei Mandache (Dinamo București)

MVP-ul rundei a ajutat-o pe Dinamo cu 25 de puncte, 7 recuperări și 2 pase decisive în succesul contra celor de la Rapid. În cele peste 34 de minute petrecute pe parchet, Mandache a adunat un indice de 27 de unități la eficiență și a terminat cu +22 la +/-, fiind pentru prima dată în ultimii doi ani când marchează minim 25 de puncte într-un joc din Liga Națională.

Fundașul dinamovist a stat cu 5/7 la două puncte și 4/7 de la distanță, iar la libere a încheiat cu 3/3.

Rasheed Moore (CSO Voluntari)

O contribuție importantă venind de pe bancă în duelul cu Craiova a avut Rasheed Moore, CSO Voluntari învingându-și oponenții din Bănie pentru prima dată în acest sezon. Moore a totalizat 21 de puncte, 7 recuperări și 2 pase decisive, pentru ca la final să stea cu 21 index al eficienței și +16 la +/-.

Prestația a fost a doua cea mai reușită pe plan ofensiv pentru baschetbalistul ilfovenilor, acesta fiind la un punct distanță de recordul personal din LNBM. El a încheiat cu 3/5 la două puncte, 2/5 de afară și 9/13 la libere, în acest ultim caz stabilind un record personal de când joacă în România.

Emi Cățe (U-BT Cluj-Napoca)

Internaționalul român a fost cel mai eficient jucător din echipa lui U-BT în deplasare de la Oradea, Cățe având la final 16 puncte, 11 recuperări, o intercepție și un capac pentru 26 index la eficiență. El s-a remarcat cu cele 7 recuperări ofensive reușite, egalându-și un record stagional în LNBM.

Două ratări a adunat din acțiune jucătorul clujenilor, în cele 33 de minute petrecute pe parchet având 6/8 la două puncte și 4/4 la linia de fault.

Mouhamed Barro (BC CSU Sibiu)

Pivotul Sibiului n-a fost departe de double-double în confruntarea cu CSM Constanța, meci care a deschis această rundă. Barro a totalizat 15 puncte, 8 recuperări și un capac în aproape 24 de minute, venind de pe bancă, și a avut un index de 21 de unități la eficiență.

Un punct i-a lipsit pentru egalarea recordului stagional din LNBM, el având la final 6/7 din acțiune și 3/3 la linia liberelor.

Din grupa 11-18 i-am evidențiat pe acești jucători:

Shamiel Stevenson (CSM Târgu Jiu)19 puncte, 13 recuperări, 23 index la eficiență și +26 la +/-

Szabolcs Santa (CSM Târgu Mureș)13 puncte, 11 recuperări, 5 pase decisive, 3 capace, 28 index la eficiență și +13 la +/-

*foto: Facebook CSM Oradea

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!