Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

SCM Timișoara pierde la 7 puncte în Polonia

SCM Timișoara pierde la 7 puncte în Polonia

Astăzi, 25 ianuarie, SCM Timișoara a disputat, în deplasare, prima manșă a sferturilor de finală din Alpe Adria Cup. Formația antrenată de Dragan Petricevic a evoluat în Polonia, pe terenul Dabrowei Gornicza.

Dabrowa Gornicza: Ousmane Drame, Marcin Piechowitz, Trevon Bluiett, Joe Chealey, Martin Krampelj

SCM Timișoara: Nikola Gajic, Ilija Djokovic, Adam Mirkovic, Laszlo Lazar, Adem Mekic

Formația poloneză a început mai bine partida și s-a distanțat la 7-2 și apoi la 12-5. Trupa românească a răspuns prin Djokovic și Igor Kesar, iar jocul a devenit echilibrat. Elevii lui Dragan Petricevic au evoluat mai bine și au preluat conducerea, 17-16, însă gazdele au încheiat actul inaugural cu un parțial de 8-0 prin care au dus scorul la 24-17.

În sfertul al doilea, cele două adversare au mers cap la cap, iar diferența de două, trei posesii s-a menținut pe tabelă. De fiecare dată când Dabrowa Gornicza reușea să se distanțeze la peste zece puncte, oaspeții răspundeau și micșorau deficitul. După o triplă a lui Djokovic, Jacek Winnicki a cerut un timp de odihnă, iar elevii săi au izbutit un run de 7-0, prin care și-au asigurat un avantaj de 13 puncte la pauză: 45-32.

În primele douăzeci de minute, cei mai buni marcatori ai gazdelor au fost Krampelj (14 puncte) și Chealey (10 puncte). De partea cealaltă, s-a remarcat Kesar cu 15 puncte.

Dabrowa Gornicza a dominat complet sfertul al treilea pe care l-a câștigat cu 30 la 22. SCM Timișoara a avut un singur moment în care s-a apropiat la zece puncte de adversar însă, în rest, polonezii au controlat ritmul jocului, reușind să înscrie cu ușurință atât din interiorul semicercului, cât și de la distanță. Astfel, înaintea actului decisiv, scorul era 75 la 54 pentru gazde.

După trei puncte înscrise de alb-albaștrii în debutul sfertului 4, timișorenii au reușit un parțial de 7-0, provocându-l pe Winnicki să solicite un time-out. Indicațiile sale nu au dat roade, iar bănățenii au izbutit încă un run de 12-3 prin care s-au apropiat la opt puncte de adversari: 81-73. Crucial în această secvență a fost Ilija Djokovic, care a marcat trei coșuri de trei puncte și o aruncare liberă. Gajic s-a remarcat și el cu două triple însă de fiecare dată când alb-violeții încercau să se apropie, gazdele reușeau să înscrie aruncări prin care se distanțau din nou la zece puncte. În cele din urmă, Dabrowa Gornicza a reușit să gestioneze mai bine avantajul și s-a impus cu 93 la 86.

Liderii formației învingătoare au fost Krampelj (20 de puncte), Blakes (18 puncte), Chealey (15 puncte) și Drame (10 puncte). De partea cealaltă, s-au remarcat Djokovic (26 de puncte), Kesar (21 de puncte), Mekic (12 puncte) și Gajic (10 puncte, 11 recuperări).

Returul dintre SCM Timișoara și Dabrowa Gornicza va avea loc miercuri, 8 februarie.

*foto: Facebook – SCM Timișoara

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!