Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dalibor Djapa: “Să primești Asesoftul ca primul adversar în playoff este foarte greu”

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
03.05.2014

Dalibor Djapa, sportivul care a evoluat în acest sezon în tricoul Energiei Rovinari a vorbit pentru Total Baschet despre ultima partidă a echipei sale, pierdută în fața lui CSU Asesoft Ploiești dar nu numai. Pivotul sârb consideră acest sezon drept unul reușit pentru echipa sa dar crede că accidentarea pe care a suferit-o l-a tras mult în jos. De asemenea, jucătorul în vârstă de 30 ani a vorbit numai în termeni laudativi despre ceea ce s-a desfășurat în cadrul clubului la care a activat în acest sezon:

„Am jucat bine în prima repriză, cu o defensivă bună și am controlat recuperările foarte bine. În partea secundă a sfertului 3 noi nu am mai fost destul de agresivi cum am fost în prima repriză și le-am lăsat multe aruncări deschise, pe care ei au știut să le folosească excelent.

Am arătat în acest sezon că putem învinge pe oricine din acest campionat și că avem într-adevăr o echipă bună.

Să primești Asesoftul ca primul adversar în playoff este foarte greu deoarece sunt campioni de ani aici și au multe lucruri de partea lor.

Personal, înainte ca eu să mă accidentez, noi am pierdut câteva meciuri în ultimele secunde și aceste lucruri m-au supărat pentru că puteam termina mai sus în campionat. Dar per total a fost un sezon bun. De când a venit acea accidentare la meciul cu Cluj și după, mintea mea a fost direcționată în a mă recupera cât mai repede posibil și să încerc să revin în acest sezon pentru a mai juca. Lăsând la o parte acest 3 luni, pot spune că sunt mai mult decât fericit cu faptul că m-am recuperat complet și că am jucat că am jucat în final un meci în fața fanilor Energiei înaintea sfârșitului de sezon.

Cu câștigare cupei, ajungerea în playoff și fără nici o singură problemă în cadrul organizației în acest an pot fi satisfăcut cu acest sezon dar pe de altă parte accidentarea pe care am avut-o a pus o notă proastă pentru mine în acest sezon. Din fericire această „notă proastă” este acum de domeniul trecutului și sunt pe cale de a reveni mai puternic ca niciodată.”

Dalibor Djapa, sportivul care a evoluat în acest sezon în tricoul Energiei Rovinari a vorbit pentru Total Baschet despre ultima partidă a echipei sale, pierdută în fața lui CSU Asesoft Ploiești dar nu numai. Pivotul sârb consideră acest sezon drept unul reușit pentru echipa sa dar crede că accidentarea pe care a suferit-o l-a tras mult în jos. De asemenea, jucătorul în vârstă de 30 ani a vorbit numai în termeni laudativi despre ceea ce s-a desfășurat în cadrul clubului la care a activat în acest sezon:

Am jucat bine în prima repriză, cu o defensivă bună și am controlat recuperările foarte bine. În partea secundă a sfertului 3 noi nu am mai fost destul de agresivi cum am fost în prima repriză și le-am lăsat multe aruncări deschise, pe care ei au știut să le folosească excelent.

Am arătat în acest sezon că putem învinge pe oricine din acest campionat și că avem într-adevăr o echipă bună.

Să primești Asesoftul ca primul adversar de playoff este foarte greu deoarece sunt campioni de ani aici și au multe lucruri de partea lor.

Personal, înainte ca eu să mă accidentez, noi am pierdut câteva meciuri în ultimele secunde și aceste lucruri m-au supărat pentru că puteam termina mai sus în campionat. Dar per total a fost un sezon bun. De când a venit acea accidentare la meciul cu Cluj și după, mintea mea a fost direcționată în a mă recupera cât mai repede posibil și să încerc să revin în acest sezon pentru a mai juca. Lăsând la o parte acest 3 luni, pot spune că sunt mai mult decât fericit cu faptul că m-am recuperat complet și că am jucat că am jucat în final un meci în fața fanilor Energiei înaintea sfârșitului de sezon.

Cu câștigare cupei, ajungerea în playoff și fără nici o singură problemă în cadrul organizației în acest an pot fi satisfăcut cu acest sezon dar pe de altă parte accidentarea pe care am avut-o a pus o notă proastă pentru mine în acest sezon. Din fericire această „notă proastă” este acum de domeniul trecutului și sunt pe cale de a reveni mai puternic ca niciodată.

3 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe ghalb :

    felicitari
    multumim Djapa si speram sa fi si la anul in formatia Energiei.

    cu 5 ani în urmă (03.05.2014) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe realgorj :

    multumim
    ...multumim Djapa ! Speram sa continui alaturi de noi !

    cu 5 ani în urmă (03.05.2014) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca bball_fan :

    translate
    interesantă traducere... și coerentă, de altfel :)))

    cu 5 ani în urmă (03.05.2014) Raspunde
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!