Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dan Fleșeriu: „Am obținut o victorie pe care ne-am dorit-o foarte mult”

David Istrate

David Istrate
15.01.2018

Într-un meci ce a contat pentru etapa a 14-a din cadrul LNBM, CSU Sibiu s-a impus în fața lui BC SCM Timișoara cu scorul de 81-73. La conferința de presă organizată la finalul partidei, antrenorul sibian, Dan Fleșeriu, a vorbit despre importanța acestui rezultat, despre diferențele dintre cele două echipe și despre situația lui Kevin Capers.

În debutul declarației, Fleșeriu a analizat pe scurt impactul pe care l-a avut întâlnirea dintre cele două trupe asupra jucătorilor, dar și asupra clasamentului.

„Am obținut o victorie pe care ne-am dorit-o foarte mult și cred că s-a și văzut acest lucru, pe teren. Am jucat cu determinare, cu toate că a fost multă tensiune. De aceea, până la pauză, nici nouă și nici lor nu le-a ieșit jocul. Acest duel era o bătălie pentru podium, iar cine câștiga înainta o poziție în clasament. A fost o victorie pe care o consider normală, deoarece chiar și în tur am jucat bine până la conflictul nefericit care a avut loc atunci (n.r. Bătaia dintre De'Angelo Riley și Monyea Pratt). Astăzi așteptam, deci, să se mobilizeze și mai mult ca să demonstreze că noi suntem altfel. Și au și făcut acest lucru, au luptat și au învins, prin urmare îi felicit. Au fost câteva momente foarte importante, când ei au reușit să revină, dar noi nu ne-am pierdut cumpătul de data aceasta.”, conform paginii de Facebook oficiale a clubului. 

Rugat să menționeze câteva aspecte care au făcut diferența, antrenorul lui CSU Sibiu a vorbit despre anumiți jucători și despre apărarea foarte reușită.

„Am marcat câteva coșuri importante de afară și am avut câteva pătrunderi decisive. Pratt a reușit să joace foarte bine sub coș, iar Kinnard a marcat excelent în sfertul al treilea. Timișoara e greu de apărat la aruncările de 3 puncte, dar în meciul de azi aveau 2/11 la pauză. Până la urmă au terminat cu 33% (8/24), însă noi am avut 11/23, deci cred că aici s-a făcut diferența. Dacă în prima repriză ne descurcam mai bine de la linia de libere, ar fi fost mai ușor. Lucrăm la fiecare antrenament la libere, dar, din păcate, nu e o lipsă de concentrare, ci pur și simplu tensiunea jocului, încordarea și tipul jucătorilor pe care îi avem. La fel ca anul trecut, avem jucători care ratează în mare măsură liberele, dar în a doua repriză am avut noroc mai mare și le-am marcat.”

La final, Fleșeriu a fost întrebat și despre starea lui Kevin Capers, care s-a accidentat în meciul împotriva lui CSM Steaua Eximbank București, din a doua etapă a sezonului regulat.

„Capers va veni la sfârșitul lunii ianuarie înapoi și sperăm că se va recupera cât de repede. Știu că aleargă deja, prin urmare sunt șanse, dacă își revine în același ritm, să aibă posibilitatea să joace la finalul lunii aprilie.”

În urma acestui meci, CSU Sibiu urcă pe locul 2 în clasament, cu 10 victorii și 4 înfrângeri. Următorul meci îl vor disputa pe terenul lui U-BT Cluj-Napoca, în 20 ianuarie, de la ora 17:15.

*foto: Dragoș Dumitru

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!