Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dan Fleșeriu: „Am reușit să revenim de fiecare dată doar datorită atitudinii de luptători și de învingători”

Dan Fleșeriu: „Am reușit să revenim de fiecare dată doar datorită atitudinii de luptători și de învingători”

BC CSU Sibiu a pierdut acasă cu 81-83 în etapa a 3-a din grupele FIBA Europe Cup, cu Bahcesehir College. Sibienii au început cu 5-0, dar turcii au trecut în față și au condus la un maxim de 12 puncte. Galben-albaștrii au revenit în mai multe rânduri, iar antrenorul Dan Fleșeriu a remarcat atitudinea elevilor săi.

„Un meci bun ca și atitudine din partea noastră, ăsta ar fi singurul lucru de remarcat. Și al doilea este că după meciul ăsta nu avem vreo accidentare gravă ca să mai pierdem jucători. Cred că asta e cea mai mare problemă a noastră în momentul de față, starea medicală a jucătorilor. Dar, una peste alta, un meci cu atitudine, cu multe situații în care am reușit să revenim în joc împotriva unei echipe care ne domină din punct de vedere fizic și ca și tehnică individuală aproape pe fiecare post. Așa că nu pot să fiu decât mulțumit, repet, pentru atitudine, nu pentru rezultat.

Dar le-am zis jucătorilor înainte de meci că jocurile astea din FIBA Europe Cup sunt pentru noi o sărbătoare și un lucru pe care l-am meritat după evoluția din campionatul trecut și să le trateze ca atare, fiind o experiență bună pentru meciurile din campionat”, a declarat Dan Fleșeriu la finalul partidei.

Sibienii nu au putut conta pe Barry Stewart, jucătorul cu cea mai mare medie de puncte din echipă în campionat.

„Ne-au lipsit niște jucători, evident. Dacă eram în formula completă, probabil că rotația noastră putea să fie mai corectă și am fi fost ceva mai odihiți pe final când am ratat niște aruncări care puteau face diferența în favoarea noastră. Repet, echipa din Turcia este foarte atletică și foarte bună pe tehnică individuală pe aproape fiecare post, luat jucător cu jucător. Faptul că am reușit totuși să revenim de fiecare dată a fost doar datorită atitudinii de luptători și de învingători pe care jucătorii noștri o au”, a mai spus tehnicianul lui BC CSU Sibiu.

Deținătoarea Cupei României și finalista din campionat are un început destul de greu de sezon, cu 3 înfrângeri la rând în grupele FIBA Europe Cup, iar în campionat are un bilanț de două victorii și două înfrângeri.

„Nu neapărat că mă așteptam și evident că nu îmi doream așa ceva. Au fost multe meciuri, într-adevăr, în presezon tocmai încercând să ne pregătim pentru meciurile astea grele de la începutul sezonului. Știam, ne-am asumat, am făcut un lot restrâns tocmai ca să aducem ceva mai multă valoare în lot. Avem jucători mai valoroși, dar echipa suferă deocamdată la coeziune. Dacă continuăm cu atitudinea de astăzi, presupun că vom reuși să facem meciuri mai bune și să aducem și victorii în campionat”.

Pentru BC CSU Sibiu urmează în continuare partide dificile. Elevii lui Dan Fleșeriu vor avea încă două meciuri cu CSM CSU Oradea, cu care s-au întâlnit deja de două ori în acest sezon. Tehnicianul sibienilor speră că de această dată echipa sa va termina mult mai bine campionatul, după ce în alte ediții a avut un început foarte bun, dar în play-off nu a avut evoluții bune.

„Este musai să o scoatem la capăt, oricum ar fi. Evident vor mai fi meciuri pe care le vom pierde, vor fi și meciuri pe care le vom câștiga. Important este să reușim să nu mai avem accidentați. Este important să avem atitudinea asta meci de meci. Că dacă reușim doar 20 de minute sau 25 și după aia o să reușim și mai mult, spre finalul sezonului probabil că vom avea suficientă valoare să ne batem cu oricine. Reamintesc că sezoanele trecute, de fiecare dată am fost foarte buni la început, am ținut până în play-off, iar în play-off arătam exact cum arătăm acum. Evident că îmi doresc anul acesta să fie invers”, a mai spus Dan Fleșeriu.

Meciul dintre CSM CSU Oradea și BC CSU Sibiu, din etapa a 5-a în LNBM se joacă duminică, 10 noiembrie, pe terenul campioanei. După trei zile va fi rândul sibienilor să găzduiască partida din etapa a 4-a din grupele FIBA Europe Cup.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!