Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dan Fleșeriu și Justas Tamulis, declarații după a doua victorie stagională

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
20.11.2021

Dan Fleșeriu și Justas Tamulis, declarații după a doua victorie stagională

BC CSU Sibiu a ajuns la a doua victorie stagională în Liga Națională, după meciul cu SCM Timișoara. Ardelenii au tranșat disputa cu scorul de 80-79, după un final de joc foarte strâns.

Dan Fleșeriu, antrenorul trupei de pe malul Cibinului și cel mai recent invitat al Podcast-ului Baschet.ro, a oferit declarații după acest succes pentru conturile de socializare ale echipei pe care o pregătește.

„Am jucat bine în mai multe meciuri din acest sezon, dar spre deosbire de acelea, cu Timișoara am reușit să câștigăm. Ne-am apărat foarte mult în zonă pentru a proteja jucătorii de faulturi, de aceea am avut mai puține decât de obicei. Scopul nostru a fost să încheiem cu cel mai bun 5 și am reușit. Mă bucur mult pentru energia și dorința arătată de jucători. Nu au renunțat la luptă, chiar dacă avem cel mai prost start de campionat din istoria echipei. Nu ca rezultate, ci mai mult ca joc. Este un lucru bun că jucăm mai mult în echipă. Mai avem de lucrat la defensivă și aici intervine interesul pentru noi transferuri. Suntem singura echipă din campionat care joacă cu maxim 3 străini și am avut doar 20 de minute în acest sezon în care au evoluat 4 străini.”, a declarat tehnicianul galben-albaștrilor.

Și Justas Tamulis a vorbit pe paginile de medie ale echipei sibiene. Lituanianul a fost cel mai bun marcator al confruntării, cu 28 de puncte și a înscris unul dintre coșurile decisive pentru soarta partidei.

„În primul rând, ne-am pregătit foarte bine pentru acest meci, am lucrat din greu toată săptămâna. Am arătat mai bine ca echipă și sunt fericit pentru această victorie de care aveam mare nevoie. Timișoara este o echipă foarte bună. Ei au reușit niște aruncări dificile pe final, dar am păstrat controlul. Am continuat să alergăm, să fim agresivi, să găsim mereu omul liber. Putem să creștem de aici în acolo și vom lua totul pas cu pas.”, a declarat Tamulis.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Baschet.ro (@baschet.ro)

Următorul meci pentru CSU Sibiu va veni după pauza competițională provocată de meciurile naționalelor, împotriva celor de la CSM Galați, în prima săptămână a lunii decembrie.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!