Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dan Ioan: “Meciul cu Oradea este foarte important în vederea șanselor noastre pentru a accede în Top 6”

Ana-Maria Tutunaru

Ana-Maria Tutunaru
30.01.2018

dan ioan scm u craiova csm csu oradea

Dan Ioan a vorbit la conferința de presă premergătoare meciului contra celor CSM CSU Oradea, despre importanța partidei, dar și despre concluziile trase după înfrângerea din București, în fața Stelei. 

“În primul rând, cred că la Steaua n-am intrat în meci cu energia necesară acelui joc. Ei au intrat foarte agresivi în apărare, iar noi nu am putut să răspundem cu agresivitate, nici în atac, nici în apărare. De acolo au plecat și alte lucruri: foarte multe mingi pierdute, ceea ce nu ne stă în fire ca echipa, dar acolo la Steaua am avut mai multe mingi pierdute, decât pase decisive. Încă un lucru care nu a fost bine acolo: am ratat 11 aruncări libere, în condițiile în care am pierdut la 11 puncte. Nu vreau să spun acum că dacă marcăm toate liberele câștigam sau se termina meciul egal, dar era cu totul altă situație. Mai ales pe începutul de sfert 3, unde eu cred că am ieșit foarte bine de la vestiare, am reușit să-i montăm pe băieți la pauză, dar am ratat acele libere, după care câteva mingi pierdute și s-au dus la 20 de puncte în loc să fie diferența mai mică.”

Intrebat despre cum vede meciul cu CSM CSU Oradea, tehnicianul oltenilor a declarat ca:

Ne așteaptă o partida dificilă. Este unul dintre cei mai puternici adversari pe care am fi putut să-i întâlnim după meciul pe care l-am avut în weekend, dar suntem hotărâți să arătăm că ce s-a întâmplat la București a fost doar un meci prost și atât. Meciul de mâine este foarte important în vederea șanselor noastre pentru a accede pe locul 6. CSM CSU Oradea are 5 înfrângeri, noi avem 7, cu meciul de mâine ne-am apropia la o singură înfrângere de ei. De asemenea și de BC SCM Timișoara ne putem apropia. Cu siguranță Oradea, Timișoara și Pitești vor fi contracandidatele noastre la locul 6. Cu Piteștiul deja avem avantajul rezultatului direct, având în vedere victoria pe care am obținut-o aici. Urmează să vedem ce se întâmplă mâine, după care avem meciul cu Timișoara.”

“Ionuț Berceanu este un băiat foarte muncitor care mereu vine înainte de antrenament și lucrează, mai stă și după să facă aruncări. Sunt convins că asta îl va motiva pe mai departe să continue să lucreze”, a spus Dan Ioan despre Ionuț Berceanu și despre convocarea acestuia la naționala de seniori.

Întrebat de către jurnaliști despre intoarcerea lui Rami Hadar, secundul a declarat ca:

 “Aceeași informație o avem și noi, că domnul Hadar se va întoarce. Probabil când se vor întoarce băieții din această vacanță va fi aici și rămâne să stabilim planul dupa ce se întoarce și dansul să vedem ce se va întâmplă mai departe.”

SCM U Craiova întalnește CSM CSU Oradea marți, 31 ianuarie, de la ora 18:15, în Sala Polivalentă din Craiova.

*foto: Sportul Doljean

2 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe horia_craiova :

    DIPLOMATU "
    Iata cum ne explica un "filozof" o infrnagere categorica in care echipa ta nu a miscat in front. Sa faci adunari de libere ratate la scor si sa spui ca daca le marcai erai gata sa castigi meciul, numai un creieras ca al domnului DIPLOMAT putea sa produca astfel de gogosi.
    Sunt curios dupa ce ne va parasi unde se va mai duce ?
    Si pe cati bani ?

    cu 6 ani în urmă (31.01.2018) Raspunde
  • CSM CSU Oradea soso69 :

    csm
    Eu cred ca uneori sunteti prea critici cu managementul echipei. In conditiile in care multe echipe se lupta sa supravietuiasca si e tot mai greu sa gasesti finantare, la voi s-a reusit alcatuirea unui buget competitiv si aducerea unor jucatori de calibru : Martinic, Siriscevic, Aleksandrov, Reed. Ati avut ghinion cu viza antrenorului si s-a vazut ca ati jucat fara antrenor. Dan e antrenor de conjunctura dar ce se putea face. Il aveati pe Hadar sub contract si putea reveni oricand - ce antrenor ar fi venit ca sa stea o perioada de 1 luna, 2 luni sau 2 saptamani?
    E consider in continuare Craiova una dintre echipele puternice din acest sezon care se poate bate de la egal la egal cu orice alta echipa din campionat. Din punctul meu de vedere in seara asta nici o echipa nu pleaca favorita.

    cu 6 ani în urmă (31.01.2018) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!