Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
Cu salariile restante din luna decembrie, BCM Danzio Timişoara şi-a îndeplinit obiectivul trasat în stagiunea 2013/2014: calificarea în playoff. Bănăţencele au avut emoţii cu privire la calificarea între primele opt echipe ale Ligii Naţionale de Baschet feminin, practic performanţa fiind asigurată de către aruncarea sârboaicei Biljana Pesovic din ultima secundă a jocului cu Phenix Galaţi, contracandidata directă pentru ocuparea poziţiei a 8-a în clasament. Coşul de trei puncte al lui Pesovic a adus victoria la un punct a timişorencelor care au încheiat stagiunea cu 11 victorii şi 15 înfrângeri, faţă de 10 victorii şi 16 înfrângeri ale grupării din Galaţi.
Într-o declaraţie acordată site-ului sport9.ro, Dan Ionescu a vorbit despre situaţia actuală de la echipa sa.
Este al patrulea an consecutiv în care am reușit să intrăm în play-off, dacă e bine sau rău, ne pot judeca specialiștii. Sunt mândru de aceste fete, pentru că au reușit această performanță. Eu o consider performanță pentru că este greu să ajungi aici cu stomacul și cu portfelul gol, pentru că noi avem datorii foarte mari către ele. Nu știu dacă alți jucători care sunt considerați mai timișoreni decât cei care îi privesc ar fi făcut același lucru.
Ionescu s-a plâns de bugetul pe care gruparea sa l-a avut la dispoziţie, caracterizându-şi echipa ca fiind "copilul orfan al sportului timişorean".
”Nu trebuie să uităm că și la noi bugetul este din ce în ce mai mic de la an, și atunci trebuie să ne cârpim cu jucătoare. Ca să dau un exemplu concludent pot să spun că salariul Ancuței Stoenescu (n.r. acum la Târgoviște, fostă la Danzio) este egal cu salariul a trei străine de la noi. În alte locuri se investește în sportul feminin, eu știam că bănățenii nu sunt misogini, dar ce să înțeleg de aici? Noi de la an la an ne vedem de treaba noastră, chiar dacă suntem considerați copilul-orfan al sportului timișorean”
În ceea ce priveşte sezonul următor, doar Adina Stoedin mai are contract cu gruparea de pe Bega.
Din postura de fost președinte și actual antrenor, știu că pentru sezonul viitor mai aveam o singură jucătoare sub contract, este vorba de Adina Stoiedin. Restul, nu știu, Dan Ionescu în momentul de față reprezintă un vot, a conchis Dan Ionescu pentru sursa mai sus citată.
Conform Primăriei din Timişoara, gruparea BCM Danzio a primit de la Consiliul Local suma de 120.000 euro.
U BT Cluj-Napoca închide în minim de meciuri seria cu CS Vâlcea
Ainars Bagatskis acuză Oradea de lipsă de fairplay: „Au faultat, inclusiv d...
Victorie clară pentru CSM Oradea, care egalează seria cu CSO Voluntari
U BT Cluj-Napoca închide în minim de meciuri seria cu CS Vâlcea
Victorie clară pentru CSM Oradea, care egalează seria cu CSO Voluntari
Ainars Bagatskis acuză Oradea de lipsă de fairplay: „Au faultat, inclusiv d...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!