Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dani Popescu, decisiv în victoria Piteștiului

Adrian Micinic

Adrian Micinic
25.03.2012

Dani Popescu, conducătorul de joc al echipei BCM U Pitești, a realizat cea mai bună prestație personală stagională. Jucătorul bucureștean a izbutit acest lucru împotriva Energiei Rovinari, în victoria, scor 86-81.

Popescu a petrecut 33 minute pe parchet, având 0/1 la aruncările de două puncte, 6/8 la cele de trei puncte și 7/10 la linia de pedeapsă pentru un total de 25 puncte. El a adăugat 6 pase decisive, 4 recuperări, 2 intercepții și a pierdut posesia mingii de două ori pentru un coeficient de 29 la eficiență.

De notat că Dani a pedepsit echipa adversă care a ales un marcaj marg la fundașul echipei din Pitești preferând să se orienteze pe blocarea altor jucători, considerați de gorjeni mai periculoși din punct de vedere ofensiv. Astfel, Popescu a ieșit la rampă, pe final având chiar și reușite contestate în pofida faptului că Energia nu a schimbat registrul tactic pe faza defensivă din punct de vedere al atenției acordate fundașului echipei adverse.

Dani stabilește recorduri personale stagionale la puncte, eficiență și coșuri de trei puncte marcate. Este primul meci de la venirea la Pitești în care atinge pragul de 20 atât la puncte cât și la eficiență.

Înaintea acestui meci, Popescu avea 21 de meciuri jucate în actuala ediție de campionat cu medii de 7.4 puncte, 4.0 recuperări, 3.8 pase decisive, 1.0 intercepții și 2.4 posesii pierdute pentru un coeficient de 8.2 la eficiență în 29.4 minute pe meci.

În vârstă de 24 ani, Dani s-a transferat în pauza dintre tur și retur la Pitești. În prima parte a acestui sezon el a evoluat la CS Otopeni, formație care s-a desființat.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!