Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

David Steffel:”Am început într-o manieră foarte slabă, dar din fericire am reușit să revenim”

Ioana Ardereanu (Sibiu)

Ioana Ardereanu (Sibiu)
29.09.2012

Seria a II-a a Cupei României a fost deschisă de confruntarea dintre CS Energia Rovinari și BC Miercurea Ciuc. partida a fost unua mai echilibrată decât se aștepta inițial, cele două echipe mergând cap la cap până spre finalul celor 40 de minute efective de joc. 

În ciuda tuturor problemelor atât pe faza defenisvă, cât și în a înscrie pe care echipa condusă de pe margine de tehnicianul plav, Slobodan Nikolic le-a întâmpinat de-a lungul meciului, formația gorjană a reușit să se impună în fața oponenților la o diferență de 14 puncte, scor 92 la 78.

David Steffel, unul dintre oamenii de talie în echipa din Tg-Jiu, a vorbit pentru TotalBaschet despre victoria mucnită a coechipierilor săi, admițând greșelile comise de aceștia mai ales în prima parte a disputei.

V-ați așteptat la o asemenea partidă strânsă împortiva celor de la Miercurea Ciuc?

A fost un meci foarte greu pentru noi. Am început meciul într-o manieră foarte slabă, iar adversarii au profitata, înscriind puncte ușoare. Defenisva noastră a lăsat de dorit, dar după pauză am reușit să ne mobilizăm și să revenim în meci.

Ce s-a întâmplat în prima parte a meciului, când părea că nimic nu merge conform planului?

Am avut probleme în apărare. Nu am știut să gestionăm ocaziile care ne-au fost oferite, iar asta ne-a costat foarte mult mai ales în prima repriză a meciului. Din fericire, am reușit să ne revenim și să câștigăm un meci important pentru noi. 

Cum vă așteptați să fie confruntarea de astăzi împotriva celor de la BC Mureș?

Nu știu ce să zic despre meciul pe care îl vom disputa astăzi. Mureș este o echipă cu totul nouă. Și-au schimbat nucleul, iar garnitura lor de stranieri este una cu totul nouă pentru noi. Chiar și așa, noi vom da ce e mai bun din noi și vom încerca să câștigăm! 

Foto: Radu Roșca

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!