Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Debut cu brio în Liga Națională pentru Matei Dorneanu

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
29.09.2022

Debut cu brio în Liga Națională pentru Matei Dorneanu

Rapid București a debutat cu o victorie sonoră în noul sezon al Ligii Naționale de Baschet Masculin. Feroviarii s-au impus cu 100-64 în fața celor de la CSM VSKC Miercurea Ciuc în prima etapă din campionat.

Tudor Costescu a avut șapte elevi care au reușit să înscrie peste 10 puncte în disputa din Sala Polivalentă Rapid. Printre aceștia se numără și Matei Dorneanu, tânărul de 19 ani venit în această vară de la Știința București. El s-a aflat la debutul pe prima scenă a baschetului românesc și a înregistrat 16 minute pe parchet în jocul de pe teren propriu.

La final de meci, Dorneanu a avut 11 puncte, 3 recuperări, o pasă decisivă, o intercepție și un capac. Tânărul baschetbalist a transformat 4/7 aruncări din acțiune, 1/4 din spatele arcului de cerc și 2/4 de la linia de libere, totul pentru un indice al eficienței de +11.

Chris Evans a fost cel mai bun marcator al lui Rapid București, cu 18 puncte. El a fost urmat de Tyler Stone, care a adăugat 17 puncte. Filip Barovic a avut 12 puncte, iar Mladen Jeremic, Marcu Badiu și Darius Odom câte 10 puncte. Doar David Oprea și Tudor Gîrbea nu au fost în double-digits dintre jucătorii alb-vișiniilor, dar cel din urmă a încheiat cu 11 recuperări.

În următoarea etapă de campionat, Rapid București va da piept cu CSM Petrolul Ploiești. Următoarea provocare pentru gruparea din capitală este accederea în Final 8-ul Cupei României. În primul tur al competiției, elevii lui Tudor Costescu vor da piept cu CSM Galați și CSM Focșani, în grupa care se va desfășura la București.

*foto: Instagram/@baschetrapid

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!