Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Debut cu stângul, final reușit. CSU Sibiu câștigă cu Timișoara, la capătul unui meci modest

Ana-Maria Mătușoiu

Ana-Maria Mătușoiu
13.12.2015

Cu Octavian Popa Calotă pe bancă și alți câțiva baschetbaliști accidentați, care au intrat pe teren fără să fie sută la sută apți de joc, CSU Atlassib Sibiu a obținut o victorie modestă în fața reprezentantei de pe Bega, în etapa inaugurală din returul Ligii Naționale de Baschet Masculin. Formația de pe Cibin s-a impus cu 77 – 67 pe teren propriu în fața unei echipe care deși n-a strălucit, s-a ținut tare pe poziții și chiar a condus până în sferul doi al meciului.

Ambele echipe și-au adjudecat câte două sferturi: 8-12, 21-13, 19-20, 29-22.

Jocul a demarat modest, primul sfert fiind extrem de sărăcăcios în puncte. Timișoara a deschis scorul prin Toth, care a trimis mingea în coș din interiorul semicercului, iar Lalovic a dat replica imediat, cu un coș 3 puncte. Timișoara trecea din nou în avantaj, după un nou coș de 2 puncte, iar scorul avea să rămână la fel minute bune, 3-4. La jumătatea primului sfert, Fleșeriu făcea prima schimbare, înlocuindu-l pe Georgian Păun, care părea lipsit de energie, cu tânărul Cornel Cioacătă. După cinci minute de joc, tabela suferea din nou modificări, datorită coșurilor de 2 puncte marcate de Smith, respectiv Hardy. Împreună, ambele combatante au înscris doar 20 de puncte în primul sfert, care s-a terminat 8-12 în favoarea oaspeților.

Atât sibienii, cât și elevii lui Milorad Perovic au început în forță actul secund. Hardy și Harrison au marcat câte de 2 puncte, însă Timișoara reușea să trimită două coșuri de 3 puncte și scorul devenea 12-18. Gazdele s-au mișcat mai bine în actul secund, aducând egalarea, 20-20, iar cu 3 minutul înainte de pauza mare duceau scorul la 25-23. Sfertul doi s-a terminat cu CSU Sibiu în avantaj, 29-25.  

În sfertul trei, Dan Fleșeriu s-a văzut nevoit să îl scoată pe Hardy de pe teren, din cauza unui cumul de patru greșeli personale, și a forțat cu Cioacătă și Lalovic, care au  înscris amândoi din afara semicercului. Scorul s-a menținut însă destul de strâns pe parcursul penultimului act al meciului.  Timișorenii s-au apropiat la trei puncte, ultimul sfert începând de la scorul de 48-45.

Tânărul Cioacătă a făcut surpriza în partida cu BC Timișoara, jucătorul având un parcurs bun și în ultimul sfert. Acesta a deschis scorul, cu un coș de 2 puncte, după care a fost rândul timișorenilor să trimită mingea în coș. Scorul s-a menținut strâns până la jumătatea sfertului, după care sibienii s-au desprins pe tabela de marcaj. Cu două minute înainte de final, Mijajlovic transforma două aruncări libere, iar Dapa Dalibor înscria și el un coș de două puncte pentru echipa sa, scorul fiind 71-63. Ultimele două puncte i-au aparținut lui Vlad Tincu, care a închis tabela cu două aruncări libere.

Hardy a revenit pe teren în ultimul act al meciului, însă americanul a prins doar 20:34 de minute de joc, timp în care a marcat 14 puncte și a avut medii sub cele cu care a obișnuit. Pentru CSU Atlassib Sibiu au mai marcat Lalovic (23), Cioacătă (11), Harrison (10), Gilbert (7), Păun (3) și Tincu (2). De partea cealaltă, cei mai buni marcatori ai oaspeților au fost Dapa (19), Smith și Subotic (câte 13).  

CSU Atlassib Sibiu a bifat al optulea succes în Liga Națională de Baschet Masculin și a trecut pe primul loc în campionat, cu un cumul de 20 de puncte.

Galben-albaștrii au fost susținuți frenetic din tribune, dar și de pe marginea terenului. Elevii lui Dan Fleșeriu au avut alături de ei și trei tineri în scaune rulante, plini de viață, care au venit cu eșarfe galben-albastre la Sala „Transilvania” pentru a-și susține favoriții.

*Foto: Ana-Maria Mătușoiu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!