Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Declarații după reunirea lotului celor de la Asesoft

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
11.08.2013

După ce campioana României s-a reunit pe data 10 august, au urmat și reacțiile. Președintele Ionuț Georgescu, antrenorul Vladimir Arnautovic și căpitanul Cătălin Burlacu au fost cei care au acordat pentru site-ul csuasesoft.ro câteva declarații. Aceștia am vorbit despre achizițiile făcut dar și despre această perioadă din pre-sezon.

Foarte încântat de achizițiile făcute și de sezonul care urmează, președintele executiv al echipei din Ploiești, Ionuț Georgescu a avut următoarea declarație:

Ne aflăm în fața unui sezon la care am visat de câțiva ani, un sezon în care putem cuceri tripla coroană în baschetul românesc și în care ne vom bate cu echipe foarte puternice în EuroCup. Am avut o campanie excelentă de achiziții, am semnat cu jucători de talie europeană și așteptăm încrezători tragerea la sorți a grupelor EuroCup. Vom juca împotriva unor echipe de renume, iar acest lucru ne bucură enorm. În scurt timp vom reveni la Ploiești, în Sala Olimpia, unde suporterii ne aşteaptă cu drag după doi ani în care am făcut naveta la Brazi”.

Tehnicianul sârb se declară extrem de mulțumit de jucătorii pe care îi va avea sub comanda și de asemenea e îl mulțumește și numărul de jocuri amicale pe care echipa sa le va susține în viitoare perioadă.

"Avem o echipă puternică, am transferat jucători valoroși care vor ridica nivelul lotului. Din acest punct de vedere sunt extrem de mulțumit și, din câte am înțeles, conducerea pregătește și alte surprize. Vom vedea, este posibil să mai apară un jucător străin în stagiul din Serbia, iar dacă acesta va corespunde cerințelor noastre, îl vom transfera. Până la începerea sezonului, vom disputa 10 sau 11 meciuri amicale, astfel încât echipa are timp suficient pentru a se roda. Îi aștept și pe Mohammed și Flowers în aceste zile, asta în vreme ce Guțoaia și Adamovic vor ajunge un pic mai târziu sub comanda mea, fiind implicați în acțiunile echipelor naționale". A declarat Vladimir Arnautovic.

Şi căpitanul Cătălin Burlacu, este foarte încrezător în ceea ce privește sezonul următor și de asemenea consideră că echipa pentru care a evoluat în ultimele 5 sezoane va reprezenta cu succes România în Eurocup.

"Ne-am întors din vacanță și, încetul cu încetul, ne vom intra în ritm și vom pregăti noul sezon. Avem o lună în care vom disputa 10 meciuri amicale, astfel încât jucătorii sosiți în această vară să se poată integra cât mai bine în sistem. Ne aşteaptă un sezon încărcat, dar suntem obișnuiți cu acest lucru, aici, la Ploiești. Vom reprezenta România la nivelul EuroCup și trebuie să o facem cât mai bine". A spus Cătălin Burlacu.

1 comentariu la aceasta stire:
  • BC Mureș Târgu Mureș mickeymouse :

    playoff
    Pana la playoff au tot timpul din lume sa se obisnuieasca cu noii jucatori. La inceputul playoffului conducerea va analiza situatia si in functie de locul ocupat va "suplimenta" bugetul pentru a fi siguri ca vor iesi campioni. Povestea este veche se mai schimba cativa jucatori dar obiceurile raman cele vechi :(

    cu 12 ani în urmă (12.08.2013) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!