Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Derby-ul etapei are loc la Cluj-Napoca

Paul Olar

Paul Olar
26.11.2016

Sala Sporturilor Horia Demian găzduiește duminică, 27 noiembrie, derby-ul etapei în Liga Națională de baschet masculin. U-Banca Transilvania dă piept cu CSM CSU Oradea, într-un joc ce va demara la ora 20:00. Partida va putea fi urmărită în direct la Digi Sport.

Clujenii și-au încheiat misiunea în grupa G a FIBA Europe Cup și s-au calificat mai departe, având un bilanț de cinci victorii și un singur eșec. Ultima dată, trupa antrenată de Mihai Silvășan a trecut în deplasare de AEK Larnaca. De asemenea, U-BT merge excelent și în campionat, acolo unde este lider, grație celor șapte succese și doar un singur rezultat negativ.

În schimb, CSM CSU Oradea vine după un meci mare făcut în Basketball Champions League. Echipa lui Cristian Achim s-a impus în duelul cu Kataja Basket și vrea să continue parcursul bun și în Liga Națională. Aici, CSM CSU Oradea se află pe trei, cu un bilanț de șase victorii și un singur eșec.

Cele două grupări și-au dat întâlnire și în SuperCupa României, disputată în luna septembrie, la Oradea. Atunci, U-BT a avut câștig de cauză și s-a impus grație unui coș dramatic, reușit de către Aleksandar Rasic. Tot clujenii au fost cei care și-au adjudecat și Cupa României, în primăvară, pe parchetul Arenei Antonio Alexe. De partea cealaltă, orădenii s-au revanșat în Liga Națională și i-au eliminat pe alb-negri din Play-Off-ul Ligii Naționale.

Încleștarea dintre U-BT și Oradea a devenit una dintre cele mai așteptate din întreg campionatul, luând în calcul performanțele combatantelor. Referitor la meciul de mâine însă, există o serie de baschetbaliști care nu vor fi absenți din cauza problemelor medicale.

Ne referim la Titus Nicoară, cel care nu a jucat în Finlanda și are șanse mari să rateze și meciul de la Cluj-Napoca. La Cluj nu va prinde niciun minut mai vechiul accidentat Nandor Kuti.

Întâlnirea de duminică va fi arbitrată de o brigadă formată din Marius Ciulin, Alexandru Olaru și Sorin Drugău.

*Foto: Valentin Todea

3 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea soso69 :

    Csm
    Consider meciul de miercuri mult mai important asa ca sper sa il vad deseara in teren pe Lucic si sa-l odihnim pe Barnette. De asemenea mai multe minute pt Bobe.

    cu 7 ani în urmă (27.11.2016) Raspunde
  • tsc_1980 :

    Csm Oradea
    Este derbyul campionatului! Principalele favorite la titlu isi disputa suprematia in aceasta etapa. Campionatul este mult mai slab ca si anul trecut, deja se stiu echipele care se bat la retrogradare : Dinamo, Galati si Baia Mare. La titlu lupta Oradea si Cluj, Steaua este mult mai in spate. Restul echipelor lupt pentru un loc in play-off, fara alte pretentii.

    cu 7 ani în urmă (27.11.2016) Raspunde
  • CSM CSU Oradea soso69 :

    Barnette
    Nu era mai bine sa jucam fara Barnette ?
    Lupta in campionat incepe in primavara, nu sunt asa importante rezultatele acum. Fara Sean in urmatoarele meciuri din Europa suntem cam pe dinafara.

    cu 7 ani în urmă (27.11.2016) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!