Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dinamo București pierde surprinzător pe terenul lui CSM Focșani

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
08.10.2022

Dinamo București pierde surprinzător pe terenul lui CSM Focșani

Dinamo București a suferit primul eșec în noul sezon al Ligii Naționale și, în același timp, al doilea din toate competițiile. La doar câteva zile după eliminarea din Cupa României, în urma unui eșec cu Steaua București, alb-roșii au fost învinși pe terenul celor de la CSM Focșani. La polul opus, vrâncenii leagă două victorii consecutive și primul succes din LNBM.

CSM Focșani: Cătălin Petrișor, Brandon Austin, Pavle Reljic, Monyea Pratt, Ionuț Berceanu

Dinamo București: Darnell Edge, Radu Vîrnă, Donte Ingram, Vlad Moldoveanu, Jeremiah Tilmon

Cele două echipe s-au anihilat reciproc în debutul de partidă, aflându-se la egalitate (5-5), fiecare cu câte un coș de trei reușit de Monyea Pratt, respectiv Darnell Edge. Din acel moment, a urmat un run de 12-2 al gazdelor care își instalau un avans considerabil. După 10 minute, acesta a fost de 12 puncte (23-11). Al doilea parțial a fost deschis de către Andrei Mandache, cu un coș din spatele semicercului. Johnson a refăcut diferența de pe tabelă în una de două cifre. Au urmat alte momente reușite pentru Focșani din acel punct, iar scorul devenea 33-20. Uță și Mandache au reușit șase puncte consecutive, după care Katic a marcat primul său coș din acțiune la gruparea din capitală, iar tabela indica 33-28. În cele din urmă, scorul la pauza mare era 33-31.

Ingram a restabilit egalitatea la prima posesie din cea de-a doua jumătate, iar Uță a fost cel care a readus-o pe Dinamo în avantaj. Pavle Reljic a răspuns imediat cu un coș de trei, înaintea unui and-one al lui Ingram. Oaspeții au reușit să pună un avans de cinci puncte apoi pe tabelă, în urma triplei lui Mandache, dar Focșani a revenit până la finalul sfertului când tabela indica 55-49 în favoarea lor. Aceasta a crescut în debutul ultimului parțial și a ajuns la nouă lungimi, înaintea reușitelor lui Addison și Uță. Gazdele și-au păstrat totuși cumpătul pe finalul confruntării și au reușit în cele in urmă să se impună cu 76-67 pentru a produce unul dintre primele șocuri ale noului sezon.

Monyea Pratt a fost MVP-ul disputei și a încheiat cu 20 de puncte și 8 recuperări. Alți patru jucători de la Focșani au fost în double-digits: Brandon Austin (16 puncte), Pavle Reljic (13), Kevin Johnson (10) și Ionuț Berceanu (10). De cealaltă parte, cei mai buni doi marcatori au fost jucători autohtoni. Rareș Uță a încheiat în double-double, cu 15 puncte și 12 recuperări, iar Andrei Mandache a adăugat 13 puncte, 3 recuperări și 2 pase decisive.

În etapa următoare, Dinamo va primi vizita celor de la Laguna Sharks București, pe când CSM Focșani se va duela în deplasare cu CSA Steaua București.

*foto: Facebook/Dinamo București Baschet

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!