Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dinamo București s-a revanșat în fața celor de la CSM Focșani pentru eșecul din tur

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
19.12.2022

Dinamo București s-a revanșat în fața celor de la CSM Focșani pentru eșecul din tur

Dinamo București ajunge la un bilanț de 7-3 în Liga Națională după un succes categoric, scor 85-57, în fața celor de la CSM Focșani, echipă ce i-a învins în meciul din tur.

Dinamo București: Darnell Edge, Andrei Mandache, Donte Ingram, Ștefan Grasu, Rareș Uță

CSM Focșani: Pavle Reljic, Cătălin Petrișor, Kevin Johnson, Monyea Pratt, Ionuț Berceanu

Gazdele au deschis partida cu cinci puncte reușite de Mandache și Grasu. Autohtonii din linia de start adversă au replicat imediat și au restabilit egalitatea. Edge a luat meciul în mâinile proprii și a marcat nouă puncte fără răspuns. Grasu a făcut ca diferența de pe tabelă să devină de două cifre (16-5) cu un slam-dunk. Vrâncenii au reușit să oprească focul ofensivei adverse în finalul primului sfert, încheiat cu scorul de 21-9.

Al doilea parțial a debutat cu o nouă triplă reușită de Mandache. Reljic și Berceanu au reușit să reducă diferența cu câte un coș din interior, înainte ca alb-roșii să reușească să marcheze alte opt puncte fără răspuns și să ducă scorul la 34-14. Pratt a întrerupt run-ul adversarilor cu un coș pe pătrundere. Balanța s-a mai echilibrat pe finalul reprizei, iar Dinamo conducea cu 50-22 la intrarea la cabine.

Anikiienko a inaugurat a doua jumătate a partidei cu un alley-oop spectaculos care a dat startul unui run de 11-2 al oaspeților, care au reușit să lege primele minute de baschet consistent în acest joc. Ingram cu un coș de sus și Mandache pe pătrundere au oprit momentul bun al vrâncenilor. Johnson și Kibi au redus diferența la 19 puncte (57-38) prin alte două reușite. Ingram le-a tăiat aripile celor de la Focșani cu șapte puncte consecutive înscrise, astfel că înaintea ultimului sfert, Dinamo conducea cu 66-40.

Katic a început excelent ultimul sfert și a punctat cu o triplă și un coș pe tranziție. Pratt a răspuns cu o triplă dificilă, urmat de un coș spectaculos al lui Kibi. Edge a pus punctul pe i asupra unei evoluții excelente și l-a forțat pe Mihai Petruț să ceară un timeout. În cele din urmă, dinamoviștii s-au impus cu 85-57.

Darnell Edge a fost omul meciului pentru gruparea din Ștefan cel Mare și a încheiat cu 21 de puncte, 3 recuperări și 4 pase decisive. Donte Ingram a adăugat 13 puncte, 6 recuperări și 3 assist-uri. Monyea Pratt a încheiat în double-double cu 14 puncte și 12 recuperări.

În etapa următoare, Dinamo București va juca pe terenul celor de la Laguna București, pe când pentru CSM Focșani urmează un meci pe teren propriu cu Steaua București.

*foto: Macrea Valentin/Sports Pictures

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!