Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Discursul în onoarea lui Dado Arnautovic, purtat în vestiarul lui Asesoft după victoria cu BC Mureș. Video

Discursul în onoarea lui Dado Arnautovic, purtat în vestiarul lui Asesoft după victoria cu BC Mureș. Video

CSU Asesoft Ploiești câștiga al 11-lea titlu al României în urmă cu fix 5 ani, după ce încheia o finală fără istoric cu BC Mureș, 3-0 la general. Pe 24 mai 2015, echipa din Ploiești punea mâna pe ultimul trofeu național la Târgu Mureș în urma unei victorii obținute cu scorul de 86-76.

Pentru CSU Asesoft Ploiești stagiunea 2014/2015 a început excelent, cu un parcurs de excepție în EuroCup, acolo unde a ajuns până în Top 32. Probleme aveau să vină în partea secundă a stagiunii, când lotul a suferit modificări importante, după părăsirea cupelor europene. Din păcate, totul a culminat cu faptul că Vladimir Arnautovic, antrenorul principal echipei, a descoperit că are probleme grave de sănătate pe finalul sezonului regulat. Dado a rămas la Belgrad iar întreg parcursul din playoff i-a fost dedicat. Sasa Ocokoljic, secundul Asesoftului, a rămas cârma echipei iar după ce Asesoft a câștigat campionatul a avut un discurs emoționat în onoarea lui Dado.

 

There are some moments that I will never forget. This is one of them. So, there we were. On the top of the mountain, looking back on our journey. A true drama. Oscar material. We got on that golden edge and that was our last dance. The fat lady stopped singing after that night. At least we’ve been able to play one more time our favorite songs. Queen, Tina Turner... you know it! Championships’ playlist. This video is from 24.05.2015. After Game 3 of the Finals. The last one. Forever. Sasha got the guys around him for the last speech. The last shoutout: Asesoft. Their guns were still fuming. 16/30 - three pointers. Oh, man... We brought the rain in The Jungle. Or maybe those drops were tears?!... Dado got into coma that day. We found out in the morning but we didn’t tell the guys. We knew Dado don’t want them soft, but hungry like dogs and fighters like himself. This last speech, man.... got paused a few times because my phone was ringing like crazy. Our closest friends were calling and same did some people who never believed we could do it again, for the 11th time, after all the changes, all the problems, all the drama. We made them all believers from that moment. Never to doubt again. Never to underestimate the heart of a champion. 5 years now... The story stops there. The legend will last for decades. And the memories will live forever. There was no parade, no banner in the rafters... Just US. A family. Thank you all! I will love you forever.

Posted by Ionuţ Georgescu on Sunday, May 24, 2020

 „Sunteți niște băieți extraordinari. Sunteți persoane extraordinare, în primul rând, apoi jucători. Dacă cineva avea o gândire greșită sau o personalitatea rea, nu am fi reușit acest lucru, cu siguranță. A fost o plăcere pentru mine. De fiecare când am venit la antrenament am muncit ca un nebun pentru a pregăti totul. Putem merge la Belgrad acum cu acest trofeu, cu medaliile pentru că el a fost cu noi (n.r Dado Arnautovic). Credeți-mă, mai mult ca oricine. Vă mulțumesc mult. Sunteți niște băieți extraordinari. Orice s-ar întâmpla, poate unii dintre voi vor pleca, alții vor rămâne, îmi voi aminti acest moment tot restul vieții mele. Acești 13 jucători care sunt aici, de la cel mai tânăr la cel mai bătrân, au fost umitori. Mulțumesc!”

După acel sezon, totul s-a încheiat tragic pentru CSU Asesoft Ploiești. Vladimir Arnautovic s-a stins din viață câteva zile mai târziu, pe 30 mai 2015 iar clubul care a dominat baschetul românesc în anii 2000 și la începutul anilor 2010 s-a desființat.

Vladimir Arnautovic a fost antrenorul lui CSU Asesoft Ploiești între 2007 și 2015. Dado a fost și jucător pentru trupa prahoveană, între 2001 și 2004.

foto: sportpictures.eu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!