Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

DIVIZA A MASCULIN. Cronică. SCM Craiova – CS Gaz Metan Mediaș 77 – 109

Bogdan Gabriel

Bogdan Gabriel
23.10.2011

Aseară, SCM Craiova a fost învinsă pe teren propriu de către ocupanta primezi poziții a clasamentului actula, CS Gaz Metan Mediaș, cu scorul de 77 – 109 (20-30, 20-27, 18-27, 19-25), într-un meci ce a contat pentru etapa a cincea a Diviziei A, la baschet masculin. Astfel, Gaz Metan Mediaș rămâne neînvinsă în acest sezon, în timp ce Craiova are trei victorii și două înfrângeri până în momentul de față.

Primul sfert a debutat cu câte o reușită a lui Ionuț Drăgușin de ambele părți. Astfel, acesta a deschis scorul încă din prima fază a jocului, urmând ca un minut mai târziu după o ratare a lui Steve Ross, același Drăgușin să introducă mingea în propriul coș  în urma unei încercări de recuperare. Baschetbalistul din Craiova a fost răsplătit, spre deliciul publicului cu cele două puncte marcate. Iulian Orbeanu a reușit să înscrie șase puncte consecutive pentru echipa sa, în urma a trei faze superbe, în care finalitatea atacului gazdă l-a regăsit pe tânărul jucător aproape liber sub panoul advers. Acesta a avut un prim sfert excelent, atât defensiv cât și în atac. De cealaltă parte, oaspeții au profitat de lipsa unui om de talia lui Drăgușin în tabăra Craiovei, acesta înscriind de sub coș 16 din cele 30 de puncte din sfertul întâi, defensiva gazdelor negăsind soluții pentru a se apăra la cel mai înalt jucător de pe teren. Chiar în ultimele secunde ale acestui sfert, în lupta pentru recuperarea unei mingi la propriul panou, Steve Ross a fost lovit puternic sub ochiul drept, arbitrii nesesizând nimic greșit la acea fază, ca la multe alte faze de altfel în decursul acestui meci. Astfel, Ross a mai jucat sfertul secund și puțin din sfertul al treilea cu un bandaj imens pe față, în scopul opririi sângerării. Acesta a fost dus dupa meci la spital pentru a fi cusut.

În sfertul secund, pentru gazde s-au remarcat Iulian Orbeanu și Branislav Tomic, aceștia înscriind nouă puncte. La acestea putem adăuga și cele două reușite de trei puncte ale lui LeVar Seals, însă aceste prestații nu au fost de ajuns pentru a reveni în joc, formația din Mediaș înscriind aproape la fiecare fază, mărind din ce în ce mai mult avantajul pe tabelă, prin reușite precum cele ale lui Mitchell, Nicoară și Howell. Astfel după 20 de minute de joc, diferența de scor a fost una destul de mare pentru oaspeți, 40 – 57.

Al treilea act al meciului a fost foarte previzibil, deznodământul partidei știindu-se încă de pe atunci. Momentul cheie al acestui sfert a fost acela al eliminării lui Iulian Orbeanu, care a comis, în opinia arbitrilor, două greșeli personale în 20 de secunde, acesta fiind eliminat. În plus, această eliminare a fost urmată și de către un fault tehnic acordat lui Andjelko Mandic, pentru proteste. Din acel moment, partida nu a mai fost una cu o miză prea mare. Se știa deja câștigătorul, ambele echipe jucând aproape integral sfertul final numai cu jucători români pe teren.

Astfel, Gaz Metan Mediaș a câștigat un nou meci în care a înscris peste 100 de puncte, menținându-și poziția de leader al clasamentului.

 

Remarcați au fost:

SCM Craiova: Branislav Tomic – 26 de puncte, (3/3 de la 3 puncte); Iulian Orbeanu – 12 puncte.

Gaz Metan Mediaș: Deven Mitchell – 25 de puncte, Ionuț Drăgușin – 16 puncte.

 

Mai citiți și:

Steve Ross s-a accidentat destul de grav în partida cu Mediaş

Andjelko Mandic: "A fost un scenariu ca în filmul <<Salvaţi soldatul Ryan>>"

Craig Moore: "Ne mândrim cu jocul defensiv"

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!