Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
![]() |
miercuri, 21 decembrie ora 18:00 Sala Constantin Jude Timișoara în direct pe TVR 3 |
![]() |
Ultima etapă din tur aduce confruntarea dintre liderul detașat al clasamentului și BC Mureș, o echipă cu pretenții, dar care nu are încă „maturitatea” de a fi favorită în fața unei formații cum este BC Timișoara în momentul de față.
Așa cum ne obișnuisem din epoca Petricevic, cuvântul cheie în jocul timișorenilor este „echipa”, și chiar dacă acest sezon a însemnat un antrenor nou, și aproape un întreg lot nou, acest concept de echipă bine-formată s-a menținut chiar și după venirea unor nume mari, cum ar fi Brako Cuic sau Bogdan Popescu. În schimb, BC Mureș a arătat mai mult individualități puternice, fără a reuși să-și armonizeze jocul. Cel puțin așa a fost la începutul sezonului, însă acum, sub noul antrenor se arată o tranziție dinspre acest tip de joc spre o omogenizare ușoară, care se va manifesta complet probabil numai după vacanța de iarnă.
În acest sezon, cele două echipe s-au mai întâlnit, în primul tur al Cupei României, atunci când ambele părți au câștigat meciu de acasă, dar diferența de coșuri a fost favorabilă Timișoarei, astfel BC Mureș s-a văzut eliminată din Cupă.
Evident, gazdele pornesc cu prima șansă. Pentru mureșeni, ar fi reușita turului de campionat dacă ar izbuti o victorie la Timișoara.
Partida va fi tramsmisă în direct pe TVR 3, miercuri, de la ora 18:00. Arbitrii vor fi Mircea Serban, Bogdan Podar și Cosmin Prisca.
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
Dinamo București l-a numit în funcția de antrenor principal pe Zydrunas Urb...
Daron Russell este al șaselea străin din lotul campioanei României
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
Daron Russell este al șaselea străin din lotul campioanei României
DeAndre Pinckney sosește din Israel și va evolua pentru CS Vâlcea
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!