Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

DIVIZIA A MASCULIN. Avancronică: BCM U Piteşti - Gaz Metan Mediaş

Adrian Micinic

Adrian Micinic
20.12.2011

 DIVIZIA A MASCULIN 
 Etapa a 15-a 

BCM U Piteşti şi Gaz Metan Mediaş se vor confrunta în ultima etapă din turul de campionat al ediţiei 2011/12. Confruntarea va avea loc la Piteşti, în cursul serii de miercuri (21.12), cu începere de la orele 18:00. Meciul nu este televizat.

Se întâlnesc două echipe situate în zone diferite ale clasamentului. Amfitrionii ocupă poziţia a 10-a, cu un bilanţ general de 6 victorii şi 8 înfrângeri. În schimb, ardelenii au triumfat de 11 ori, au pierdut de două ori şi au înregistrat un al treilea eşec la scor de forfait.

Vorbim despre o confruntare între două dintre echipele considerate puternice în Divizia A. Totuşi, ambele au avut parte de momente dificile în prima parte a sezonului. BCM U Piteşti a strâns o singură victorie pe teren propriu şi a suferit atât ca joc cât şi ca rezultate pe toată desfăşurarea turului de campionat. În astfel de condiţii, un nou eşec, al 9-lea stagional la general, ar îndepărta foarte mult gruparea argeşeană de locul 8, ultimul care asigură calificarea în playoff.

Formaţia antrenată de către Ovidiu Teleabă a pornit ca din puşcă, profitând şi de avantajele programului competiţional, însă a clacat după ce a comis cea mai mare greşeală a acestui sezon competiţional. Medieşenii şi-au revenit din nou pe urma unor meciuri considerate mai uşoare, consemnate pe parcursul precedentelor două etape.

Elevii lui Tudor Costescu au câştigat ultimul meci disputat, scor 91-80, împotriva Politehnicii Iaşi. Piteştenii au avut la dispoziţie mai mult de o săptămână să pregătească acest meci, unul foarte important pentru destinul echipei în acest sezon competiţional.

Gaz Metan vine după trei victorii conecutive, ultima consemnată în faţa nou promovatei CSŞ Giurgiu, scor 109-84. Ardelenii au nevoie de un nou succes pentru a se menţine în cursa pentru unul dintre primele locuri ale clasamentului.

Piteştenii au operat modificări în efectivul de jucători pe parcursul primelor 14 etape. Au dispărut Anton Kazarnovski şi Corey Hallett, jucători cu care s-a încercat rezolvarea problemelor de sub panou. În schimbul acestora au apărut Damien Kinloch, respectiv extrema Slobodan Popovic. Aşadar două experimente complet noi în Divizia A, ambele eşuate, substituite cu doi sportivi care au avut experienţe precedente la nivel de primă divizie.

În schimb, Gaz Metan a rămas fidelă formulei cu care a început sezonul competiţional, chiar dacă recent au început să circule mai multe variante prin care unii jucători s-ar afla pe punctul de a pleca.

Uros Velickovic este cel mai prolific marcator al formaţiei gazdă de miercuri, având o medie de 16.6 puncte pe meci. Cel mai eficient om al Piteştiului este Damien Kinloch, cu un indice de 15.9 la eficienţă. De cealaltă parte, Deven Mitchell are 17.4 puncte, respectiv 21.3 la eficienţă.

Un singur semn de întrebare se leagă de americanul Deven Mitchell, jucător care a absentat la ultimele partide ale lui Gaz Metan şi care ar putea lipsi la acest joc, mult mai dificil decât au fost precedentele. Piteştiul nu prezintă niciun fel de indisponibilităţi înaintea jocului de miercuri.

Bilanţul general al confruntărilor directe între Piteşti şi Mediaş este perfect egal, 8-8. În sezonul precedent victoriile au fost împărţite, fiecare impunându-se pe teren propriu. Ultimul joc, desfăşurat pe 19 februarie anul curent, a fost adjudecat de BCM U Piteşti, scor 83-68.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!