Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
![]() |
72-69 (26-14, 13-21, 20-16, 13-18) |
![]() |
Fișa meciului | |
Confruntarea dintre CSM București și BC Mureș din cadrul etapei a 17-a s-a terminat cu victoria gazdelor cu numai trei puncte, după o luptă pe cinste, în care și cele mai mici greșeli au contat.
În primele minute ale partidei, bucureștenii s-au distanțat parcă prea ușor, mureșenii pierzând mai multe mingi și ratând foarte multe încercări de trei puncte. Mai mult, ei au acumulat și multe greșeli personale. Astfel, la sfârșitul primelor zece minute, CSM avea 12 puncte avantaj.
În al doilea act oaspeții au reușit un joc bun, și au redus diferența încet, câștigând sfertul, dar CSM s-a menținut într-un avantaj de 4 puncte la pauză (39-35).
Sfertul al treilea a adus încă o schimbare de direcție în evoluția scorului, gazdele mărindu-și avantajul treptat, pentru ca în ultimul act mureșenii să revină din nou, de data aceasta reușind chiar să preia conducerea, dar numai pentru câteva momente. Ultimele minute au fost marcate de defensiva excelentă reușită de gazde, lupta sub panou a lui Virgil Căruțașu, forma de neoprit în care se afla Martinic, dar și mai multe greșeli și ratări ale gazdelor, cum ar fi ultimul fault comis de Watson și mai multe aruncări de trei puncte ratate în ultimul minut, care, deși greșeli minore, au contat mult în economia jocului, meciul fiind atât de strâns.
Omul meciului a fost Goran Martinic, care a totalizat 33 de puncte, 5 recuperări și 3 pase decisive. Virgil Căruțașu a reușit să domine jocul sub panou. Pe lângă cele 6 puncte, 11 recuperări și 2 pase decisive, el a contribuit prin multe decizii bune și soluții în momente-cheie. De amintit și contribuția lui Bryson McKenzie: 9 puncte și 10 recuperări.
Remarcații oaspeților au fost Cooley (18 puncte, 5 pase decisive, 3 recuperări) și Virgil Stănescu (14 puncte, 11 recuperări). Liviu Dumitru a avut o contribuție peste media lui personală (17 puncte, 6 recuperări), primind mai multe minute decât de obicei din cauza absenței lui Lăpuște.
Scorul final, 72-69, reflectă faptul că cele două echipe sunt într-adevăr apropiate din punct de vedere valoric. CSM a reușit să devină una din adversarele de temut pentru orice echipă din campionat. Șirul lor de victorii pe teren propriu a fost întrerupt numai de BC Timișoara, iar de acum încolo echipa din capitală nu poate fi considerată o victimă ușoară pentru niciun oponent, inclusiv U Mobitelco sau CSM Oradea, adversarele din confruntările care urmează.
La oaspeți s-a simțit lipsa lui Adrian Tudor, dar și a lui Flavius Lăpuște. Cooley a jucat tot meciul (în afară de ultimele secunde), Liviu Dumitru la fel, fiind odihnit numai 5 minute. Oboseala celor doi, respectiv lipsa efectivă a contribuției lui Jason Forte (care în 26 de minute nu a marcat niciun punct și a recuperat o singură minge), au dus la acest handicap al mureșenilor în teren, care i-a costat un punct prețios. Și pentru ei, urmează două meciuri grele, împotriva medieșenilor, iar după aceea în deplasare împotriva U Mobitelco.
Micuțul baschetbalist Răzvan Țârlea s-a stins din viață, în urma accidentul...
Nathan Mensah, din Euroligă direct la U-BT Cluj-Napoca
SCM Craiova l-a semnat pe Kendall Robinson, care în sezonul precedent a evo...
Kadre Gray a semnat cu Slask Wroclaw și va juca în BKT EuroCup
Trey Woodbury sosește de la Aris Salonic și va evolua pentru U-BT Cluj-Napo...
Nathan Mensah, din Euroligă direct la U-BT Cluj-Napoca
2 comentarii la aceasta stire:
:)
cu 13 ani în urmă (21.01.2012) RaspundeDin titlu reiese ca s-a jucat Mures si au castigat gazdele :)
!
cu 13 ani în urmă (21.01.2012) Raspunde*reiesea, inainte sa corectati.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!