Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

DIVIZIA A MASCULIN. Cronică: CSM Bucureşti - BC PH Miercurea Ciuc 82-72

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
03.12.2011


82 - 72

Etapa a XI-a


  Statistică  

Cele două combatante au respectat tradiţia de anul trecut şi au oferit tuturor celor prezenţi în Arena de Baschet din Bucureşti o partidă extrem de echilibrată chiar dacă favorită certă era formaţia gazdă. Deşi au început cu stângul, amfitronii şi-au revenit în partea secundă şi nu au mai cedat conducerea până la fluierul de final al arbitrilor. Ciucanii au făcut un joc ceva mai bun faţă de prestaţia arătată în ultimele dispute însă procentajele inferioare la aruncările din acţiune şi-au spus cuvântul. De asemenea putem spune că diferenţa s-a făcut şi la capitolul români, 29 din punctele amfitronilor au fost marcate de români faţă de cele 9 înscrise de jucătorii autohtoni antrenaţi de Laszlofy Botond.

Oaspeţii au început tare partida, Long izbutind un three point play pentru ca Erceg să scuture plasa de la mare distanţă. Era 6-0 însă bucureştenii au egalat rapid pe tabelă. S-a mers cap-la-cap înregistrându-se egalităţi la 8, 11 şi 13. Însă din minutul 7 formaţia antrenată de Hristu Sapera a înscris un singur punct şi a primit 6 astfel că după 10 minute tabela indica scorul de 19-13.

Jakab a înscris patru puncte petru formaţia sa care a început la fel de bine şi sfertul al doilea, însă Goran Martinic, sportivul indispensabil bucureştenilor a readus rapid egalitatea pe tabelă cu o aruncare marcată de la mare distanţă, scor în mintul 14: 23-23. Acelaşi Jakab şi Martinic mai pun două puncte pe tabelă şi se merge cap-la-cap însă până în minutul 5 când gazdele izbutesc un "short run" de 5-0. Din acest moment practic s-a rupt partida. Dies cu Long au încercat să restabilească egalitatea însă mai mereu s-au aflat în spatele adversarului la câteva lungimi. La pauză gazdele conduceau cu 36-34.

De data aceasta bucureştenii au fost cei care au început mult mai bine perioada. Aurel Urucatu a ieşit la rampă cu două aruncări de trei puncte pentru a-şi duce echipa la 11 puncte diferenţă în minutul 24, scor 47-36. Long şi Erceg răspund cu aceeaşi monedă, iar Şapera este obligat să solicite timp de odihnă. Goran Martinic îşi aduce aminte că e principalul marcator al echipei sale şi duce din nou avantajul la 11 puncte, 58-47 în minutul 27. Până la finalul sfertului diferenţa creşte, iar după 30 de minute tabela indica 62-50 pentru gazde.

În sfertul decisiv ciucanii au încercat să revină însă nu au putut să se apropie la mai mult de 8 puncte. În minutul 35 Claudiu Fometescu şi Marko Ljubojevic înscriu două coşuri de trei puncte care pun punct confruntării. S-a încheiat 87-72, iar bucureştenii ajung la 6 victorii în timp ce BC PH Miercurea Ciuc rămân cu un singur succes în 11 partide.

Goran Martinic a fost din nou principalul marcator al gazdelor cu 22 de puncte şi 7 pase decisive în timp ce Marko Ljubojevic a adăugat 18p. De la oaspeţi s-a remarcat Christofer Long autor a 20 de puncte, iar Dino Erceg a adăugat 17p.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!