Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Donatas Tarolis se află la finalul experienței în România

Donatas Tarolis se află la finalul experienței în România

În urmă cu mai bine de o lună, U-BT Cluj-Napoca reușea să obțină titlul după o victorie convingătoare cu CSM Oradea. Cel mai bun jucător al finalei a fost Donatas Tarolis, baschetbalist care a impresionat în cele două sezoane petrecute în Ardeal.

În ciuda acestui aspect, se pare că aventura lituanianului în România s-a încheiat. Tarolis a declarat într-un interviu pentru publicația 15min.lt că oficialii clubului clujean și-au dorit o decizie rapidă din partea lui, în timp ce el a vrut să aștepte pentru a vedea ce alte oferte primește. Jucătorul în vârstă de 27 de ani a descris experiența trăită în țara noastră, a vorbit despre nivelul baschetului de aici și a explicat în ce fel și-a îmbunătățit jocul în ultimii doi ani.

Iată traducerea interviului.

Donatas, de ce ai ales să joci în România acum doi ani?

Am fost foarte atras de această ofertă datorită lui Dusko Vujosevic, un antrenor legendar. El a vrut să mă vadă în echipă, iar Clujul mi-a oferit condiții foarte bune. Știam că e o echipă învingătoare, una din cele mai puternice din România. Au avut drept obiectiv să joace în Europa și să obțină maximul în fiecare competiție.

În primul sezon, am evoluat în FIBA Europe Cup până când pandemia de COVID-19 a oprit totul. În al doilea sezon, am avut șansa de a juca în Basketball Champions League însă nu am profitat de ea. Am jucat contra Igokeei Alexandrovac și am pierdut.

Cât de diferit este nivelul din România față de cel din Lituania?

Nivelul din România este mai scăzut. Dar sunt multe echipe care n-ar fi ultimele în Lituania. Primele patru, cinci formații sunt bune, dar apoi nivelul este slab. Trebuie să joci cu multă concentrare, fără să te relaxezi.

Ar putea echipa din Cluj să obțină o medalie în campionatul lituanian?

Ar fi dificil să lupte pentru primele două poziții dar cred că ar fi putut concura pentru locul al treilea. Echipa noastră nu a fost slabă, am avut străini foarte buni și cred că am fi fost printre primele 4-5 grupări din Lituania.

Cât de repede te-ai integrat în România?

M-am adaptat foarte ușor. Cluj-Napoca mi-a adus foarte bine aminte de Kaunas. Astfel, adaptarea a fost ușoară. Toți oamenii sunt prietenoși și amabili, dornici să te ajute. Orașul este mare, sunt multe locuri de vizitat: biserici, clădiri vechi. Orașul Cluj mi-a lăsat o impresie plăcută.

Care a fost situația pandemică în Cluj?

Atunci când carantina a fost anunțată în România, nimeni n-a mai lucrat, la fel ca în Lituania. Virusul ne-a dat peste cap planurile, mai ales în perioada de pregătire. Eu am ajuns în Cluj în 1 august și de-abia în decembrie a început campionatul. La un moment dat, erau 10.000 de cazuri pe zi în România. Prin urmare, toate sporturile au fost suspendate. Sălile au fost goale de-a lungul sezonului, iar fanii au fost lăsați să intre de-abia pe final.

În mod normal, cum sunt fanii din România?

Suporterii noștri ne-au încurajat foarte mult. Sunt aceiași și la fotbal și la baschet. Se adună la un loc și încurajează echipa. Am avut cinci, șase mii de fani iar atmosfera a fost foarte bună. Aceștia ne-au ajutat, mai ales în finală. Am beneficiat de avantajul terenului propriu și am câștigat cu 3 la 2, în special datorită suporterilor. În ultimul meci, ne-au dat multă energie.

Acum un deceniu, engleza lui Dusko Vujosevic a fost un impediment în adaptarea sa la CSKA Moscova. S-au mai îmbunătățit abilitățile sale lingvistice?

Engleza lui nu s-a îmbunătățit astfel că directorul nostru sportiv trebuia să ne traducă tot ce zicea Dusko. El ne pregătea la antrenamente, iar la meciuri aveam un antrenor român care vorbea engleza. Împreună cu Dusko, discutau toate schemele de atac și apărare înainte de meci.

Nu a fost ușor să mă obișnuiesc cu stilul acesta de lucru dar nu a fost nici dificil. A trebuit doar să îmi fac treaba. Știam ce vor antrenorii de la mine și am încercat să ajut echipa cât de mult posibil, să îmi folosesc toate calitățile pentru a obține victoria.

Dusko mi-a lăsat o impresie foarte bună – un antrenor foarte serios și strict. Oprea totul la fiecare greșeală și trebuia să o luăm de la capăt. M-a învățat și mi-a explicat totul atât frumos, cât și urlând. Însă a meritat să joc pentru un astfel de antrenor și să învăț de la el.

Ce ți-au oferit cele două sezoane petrecute în România?

M-am schimbat. La Lietkabelis nu eram un jucător principal, care să fie starter mereu și să joace 25-30 de minute. În România, am avut un rol important încă de la început și am jucat foarte mult. Astfel, am câștigat încredere și am realizat că pot juca mult mai bine.

Uitându-mă la statistici, observ că ți-a crescut procentajul aruncărilor de la mare distanță.

Trebuie să le mulțumesc antrenorilor mei: Dusko și Silvă. Încă de când am ajuns în România, mi-au spus să rămân după antrenament și să marchez zece coșuri consecutive de trei puncte. Dacă nu reușeam, nu puteam să părăsesc sala. Uneori ținea două ore. Însă, în timp, aruncările au început să intre. Astfel, am acumulat o încredere foarte mare în timpul meciurilor. Nu mi-a fost frică și nu ezitam să atac coșul. Știam că am muncit din greu așa că nu mă panicam înaintea jocului. Aceasta este modalitatea prin care mi-a crescut procentajul aruncărilor de trei puncte.

Este obținerea premiului de MVP al finalei cea mai frumoasă realizare a carierei tale?

Probabil. Nu știu dacă voi mai deveni vreodată MVP al finalei. Sunt mulțumit, cu siguranță, însă meritul este și al colegilor și antrenorilor mei care au avut încredere în mine. Mă bucur că am cucerit titlul și că am fost numit MVP. E cea mai mare realizare a carierei mele.

Până când îți dorești să găsești o nouă echipă?

Pe mine, așteptarea nu mă deranjează. Acum mă antrenez individual cu antrenorul meu. Vreau să mă pregătesc cât de bine pot pentru următorul sezon. Oriunde mă duc să joc, vreau să fiu în cea mai bună formă posibilă. Vreau să demonstrez că pot evolua la un nivel mai înalt.

Cu cine te consulți înainte de a lua decizii și de a semna cu un nou club?

De fiecare dată când vorbesc cu agentul meu, el îmi face propuneri. Apoi mă consult cu soția și apropiații mei. În final, îi sun pe prietenii care au jucat la acel club sau care îl cunosc pe antrenor și le cer părerea. Încerc să învăț totul despre oraș, club și antrenor. Apoi iau o decizie.

În acest moment, aventura ta în România s-a încheiat?

Niciodată să nu spui niciodată dar, în acest moment, aventura mea în România pare să fie la final. Clubul și-a dorit ca eu să iau o decizie cât mai devreme însă, împreună cu agentul meu, am decis să aștept să văd și alte oferte.

Care sunt criteriile la care te uiți înainte de a alege o nouă echipă?

E bine să primești oferte de peste tot, inclusiv din ligile mai slabe. Vreau să îmi cunosc toate opțiunile. Îmi doresc să ajung la un nivel mai înalt. Ar fi perfect dacă echipa ar juca în BCL sau în EuroCup. Aceasta este prioritatea mea: poate bani mai puțini dar un nivel mai mare.

În stagiunea 2020-2021, Donatas Tarolis a adunat 14.0 puncte, 5.1 recuperări și 2.0 pase decisive.

*foto: Manases Sandor/u-bt.basketball

5 comentarii la aceasta stire:
  • pipzn :

    Din
    acest interviu eu as retine urmatoarele:
    -implicarea antrenorului coordonator a fost totusi mai mare decat credeam sau parea ca vedem in meciuri.

    -faptul ca is permite sa astepte inseamna ca, financiar vorbind, nu i-a mers asa rau la Cluj
    -probabil el nu avea de unde sa stie dar, cel putin in ultimii ani, Clujul a fost intotdeauna prima echipa din LNB care si-a definitivat lotul pentru urmatorul sezon in ideea unei pregatiri complete. Cum vor fi meciuri si de cupe europene si supercupa destul de curand, nu vad nimic anormal in faptul ca i s-a cerut sa se decida repede
    -faptul ca ar renunta la un contract mai banos doar sa joace in echipe care vor juca in cupe europene poate fi o decizie inteleapta (in sensul de vizibilitate---> urmatorul contract mai bun, practic ar sacrifica un sezon) dar exista intotdeauna si cealalta varianta: numar redus de minute primite pe care, daca din diverse motive nu le fructifica sau isi pierde din forma, pa contracte mai bune.


    Ca suporter a lui "U" nu pot decat sa ii multumesc pentru contributie si, daca s-a despartit de club firesc, poate il vom mai revedea aici, peste cativa ani. Pana atunci, succes, indiferent unde va merge sa joace.

    cu 2 luni în urmă (24.07.2021) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Eric Lukas :

    Pacat
    Ca si suporter, nu pot sa ma bucur la aceasta stire. Cred ca intentiile lui Doni pareau destul de clare dupa sau inainte de sfarsitul campionatului...cert e ca nu isi mai dorea sa ramana. Cred ca aportul lui Dusko la Cluj a fost unul important dupa cum reiese si din declaratiile jucatorilor.
    Multumim Doni!

    cu 2 luni în urmă (25.07.2021) Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca Acs Titi :

    Eu încă mai sper
    In interviu parcă joacă la 2 capete. Din ce știu soția lui Doni are un post foarte bun la o firmă de IT și sper să-l lămurească să semneze cu U BT. Asta dacă e adevărat că nu urmărește doar partea financiară.

    cu 2 luni în urmă (25.07.2021)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca TitiAcs:

      Pe de altă parte
      Îl simt ușor dezamăgit că a plecat Dușko. Oricum cărțile sunt în mînă lui. Eu doar sper...

      cu 2 luni în urmă (25.07.2021)
    Raspunde
  • pipzn :

    Mda
    Mai discret asa, cel putin eu am dat mai greu de articolele acelea, pe site-ul oficial a lui "U" s-a mai anuntat si despartirea de Marquis Wright asa ca, in acest moment singura incertitudine legata de vechiul lot a ramas Edwards. La nivel strict speculativ eu as spune ca sansele ca acesta sa ramana sunt 50-50.

    cu 1 lună în urmă (30.07.2021) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!