Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Donatas Tarolis: „Sunt foarte dezamăgit de prestația noastră”

Donatas Tarolis: „Sunt foarte dezamăgit de prestația noastră”

CSM CSU Oradea a oferit cea mai modestă prestație ofensivă pe teren propriu în acest sezon de LNBM, iar formația bihoreană a suferit astfel primul eșec în Oradea Arena pe plan intern. „Leii Roșii” au cedat cu 62-81 în meciul cinci al finalei campionatului, după un ultim sfert în care au marcat doar opt puncte.

Donatas Tarolis, MVP-ul bihorenilor în acest duel (18 puncte, 3/4 de la distanță, 3 recuperări), a avut următoarele de spus la finalul partidei:

„Sunt foarte dezamăgit de prestația noastră. Clujul a fost peste noi la aproape orice aspect. Noi nu ne-am luptat până la final și rezultatul arată asta. Ne-au bătut la aproape 20 de puncte acasă. E un moment dificil, dar trebuie să rămânem uniți și să ne focusăm pe următorul joc.”

Lituanianul a făcut referire și la revenirea echipei sale, care a fost aproape să egaleze de la -12:

„Am revenit la un punct și am fi putut prelua conducerea atunci, dar am comis câteva greșeli și mingile au ajuns la ei. Au înscris de la distanță în unele momente și așa avantajul a fost de partea lor.”

Întrebat ce atitudine vor avea pentru meciul șase, Tarolis a spus:

„Nu trebuie să ne gândim la nimic altceva decât la o luptă până la final și vom vedea ce se va întâmpla. Trebuie să dăm totul, pentru că s-ar putea să fie ultimul nostru joc. Mergem acolo să dăm totul și să câștigăm.”

Jucătorul „Leilor Roșii” a fost de părere că nu presiunea a contat în prestația formației:

„Nu știu dacă e vorba de presiune. Așa e baschetul. Uneori înscrii, alteori ai procentaje mai slabe. E un proces normal. Jucăm în finală, am fost la cel de-al 5-lea meci și nu putem să vorbim despre presiune, fiindcă am fost în această situație deja de patru ori în această serie.”

Seria se mută la Cluj-Napoca, acolo unde duminică (28.05), de la ora 18.00, se poate încheia sezonul dacă U-BT se impune. Partida va fi transmisă pe Digisport, Prima Sport și FRB TV.

*foto: Facebook CSM Oradea

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!