Minute | 30:38 |
Puncte | 21 |
Pase decisive | 6 |
Recuperari | 2 |
Eficienta | 19 |
SCM Timișoara a trecut de CSM Ploiești în primul meci al etapei, cu scorul de 95-72, după o prestație excelentă a lui Nikola Gajic. Acesta a reușit un double double cu 29 de puncte și 14 recuperări.
Dragan Petricevic, antrenorul bănățenilor și noul selecționer al reprezentativei de masculin a României a vorbit atât despre victoria din Liga Națională, cât și despre provocarea noului job. Declarațiile sunt extrase de pe pagina de Facebook a celor de la SCM Timișoara.
„Ne-am făcut singuri meciul ușor. Ploieștenii au venit fără Vaughn, dar acest lucru nu diminuează cu nimic prestația noastră. Îi felicit pe băieții mei și îi invit în continuare la muncă. Am auzit și eu ce s-a întâmplat în situația lui Kwame. Din fericire noi nu avem asemenea probleme. Chiar și fără el, Ploieștiul este o echipă foarte bună și sunt mulțumit de cum am arătat.
E o onoare și o responsabilitate să fiu selecționer. Am avut o discuție cu doamna președinte Carmen Tocală și cu colegii ei de la Federația Română de Baschet. Mi-a fost propusă o funcție în organigramă în primă fază și mi-am arătat disponibilitatea și am considerat că trebuie să dau o mână de ajutor, indiferent că din rolul de selecționer, coordonator sau director tehnic. Am acceptat cu mare plăcere postul de antrenor. Trăiesc în România de 25 de ani și știu ce înseamnă să fii selecționer. La început curg felicitările, iar apoi urmează numai critici. Mi-am asumat acest lucru, dar sunt optimist și încrezător că ne vom atinge scopurile. Momentan putem vorbi despre un singur obiectiv și anume victoriile ce ne vor aduce accesul în fazele următoare ale precalificărilor pentru EuroBasket. Să vedem dacă va fi mai greu la Vulturi sau Acvile. Depinde care zboară mai sus.
Nu putem deconsidera naționala Luxemburgului, dar albanezii sunt echipa mai periculoasă fiindcă au jucători ce joacă în campionate mai puternice precum Turcia, Grecia, Germania sau Serbia. Un exemplu este Dallas Moore, conducătorul de joc de la Partizan Belgrad, care este la nivel de Euroligă. Rămâne de văzut câți dintre ei se vor prezenta la ora meciului la lot.”
În următoarea etapă a Ligii Naționale, SCM Timișoara se va deplasa la Cluj pentru duelul cu campioana României, U-BT.
*foto: Facebook/ Leii din Banat - Baschet SCM OHMA Timișoara
Transfer de senzație realizat de o echipă din baschetul masculin românesc
Victorie de poveste pentru U-BT Cluj-Napoca, la capătul unui nou duel cruci...
U-BT Cluj își ia revanșa pentru rezultatul din tur și câștigă derby-ul cu C...
U-BT Cluj își ia revanșa pentru rezultatul din tur și câștigă derby-ul cu C...
Victorie de poveste pentru U-BT Cluj-Napoca, la capătul unui nou duel cruci...
CSM Târgu Mureș obține o victorie categorică în deschiderea etapei a 17-a,...
4 comentarii la aceasta stire:
Popescu Marcu-George :
Partizan NIS Belgrad participa in competitia EuroCup 7 Days
cu 3 ani în urmă (31.10.2021)Nicidecum in EuroLiga , doar Steaua Rosie Belgrad , Crvena Zvezda Beograd pe limba ta , participa in EuroLiga
hunterUCJ:
Doar?...
cu 3 ani în urmă (31.10.2021)... doar Steaua Rosie participa in Euroliga?... pai si cu cine joaca meciurile daca sunt asa singuri singurei prin competitie?...
Sorin Buta :
Partizan
cu 3 ani în urmă (31.10.2021)A spus că este la nivel de Euroligă, și este adevărat. Partizan prin prisma lotului de jucători, a antrenorului (Obradovic) și a rezultatelor de până acum au toate șansele să câștige ABA anul acesta deci să joace în Euroligă. Dar o să-i spun lui Dragan că a greșit, să nu se mai întâmple :)
TitiAcs:
Omu' s-a saturat
cu 3 ani în urmă (31.10.2021)de urat succes si de felicitat si a inceput sa faca observatii. Bine-nteles fara sa priceapa ce a vrut sa spuna Dragan. Nu ai ce sa-i spui ( lui Dragan) ca nu a gresit cu nimic :))
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!