Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dragan Petricevic, după victoria cu Constanța: „Una peste alta, cu emoții sau fără, este o victorie”

Dragan Petricevic, după victoria cu Constanța: „Una peste alta, cu emoții sau fără, este o victorie”

SCM Timișoara a obținut a obținut a 5-a victorie a sezonului 2021/2022 în Liga Națională de Baschet Masculin, după ce a trecut la limită de Athletic Constanța, 74-73, într-un meci desfășurat ieri, 13 noiembrie, în Sala Constantin Jude.

Dragan Petricevic, antrenorul Timișoarei, a vorbit pentru site-ul oficial al clubului despre partida de sâmbătă dar și despre problemele cu care s-a confruntat echipa sa înaintea acestui joc.

„A fost o victorie cu emoții, dar ce mai e în ziua de astăzi fără emoții? Ca să fim foarte obiectivi, noi avem de patru săptămâni și ceva un trend ascendent, dar e greu să-l menții. Nu ne-am antrenat bine săptămâna asta, unii jucători au avut probleme. Dacă noi nu vorbim despre ele înainte de meci, nu înseamnă că nu le avem sau că nu încercăm să găsim soluții. Laci Lazar nu s-a putut antrena după meciul cu Clujul, iar Darrion Strong a pierdut vreo trei antrenamente. Una peste alta, cu emoții sau fără, este o victorie. Una pe care trebuie să o uităm repede, așa cum am fi uitat repede și o înfrângere, deoarece campionatul este lung și mai avem 23 de partide până la play-off, ceea ce este foarte mult. Îmi felicit jucătorii pentru dăruire.”

În etapa a 9-a din LNBM, SCM Timișoara se va deplasa pe terenul lui BC CSU Sibiu, într-un meci programat vineri, 19 noiembrie.

foto: Leii din Banat - Baschet SCM OHMA Timişoara (facebook)

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!