Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dragoș Andrei: ”Mi-aș fi dorit să joc mai mult la echipa națională”

totalbaschet.ro Foto: csufans.ro

totalbaschet.ro Foto: csufans.ro
20.09.2012

Dragoș Andrei, component al lotului național și de asemenea al vicecampionaei BC Timișoara a vorbit în cadrul conferinței de presă organizată de clubul bănățean, privind atât aspecte legate de participarea sa la naționala de seniori, cât și despre echipa de club. Cu o medie de 2 recuperări pe meci, 4.6 puncte și 1.2 pase decisive, în 5 meciuri în care a evoluat în campania de calificare la EuroBasket 2013, acesta a început prin a împărtăși impresiile de la echipa națională, precizând ferm că nu este mulțumit de minutele de joc acordate.

Cred că au fost cele mai lungi două luni din viața mea petrecute la lotul național. A fost greu, a fost foarte greu. Am avut niște deplasări cumplite. Nu am terminat chiar cum ne-ampropus la început. nu am avut decât o victorie din toate cele opt meciuri disputate. Se putea mai mult, dar acestea au fost circumstanțele anul acesta.

Nu are rost să mă ascund acum și să spun că sunt mulțumit. Nu sunt mulțumit.Mi-aș fi dorit să joc mai mult. chiar am mers anul acesta în ideea că pot juca mai mult și chiar să fiu în primii 8, să nu zic în primii 5. Au fost însă deciziile antrenorului și a trebuit să mă conformez. M-am pregătit cât de bine am putut ca să fiu apt când voi ajunge la Timișoara. 

Absent din întreaga pregătire a echipei timișorene, jucătorul originar din Râmnicu Vâlcea privește însă optimist sezonul imediat următor, declarând că atât el cât și colegii săi își doresc cu ardoare cel puțin un trofeu. 

În primul rând mi-am găsit mulți dintre prieteni, o atmosferă mult mai bunp decât cea pe care am avut-o la lot sau decât ce a fost anul trecut. S-a munict foarte mult. Deocamdată, nu i-am văzut pe băieți decât două-trei meciuri. Nu ne putem face o idee exactă. O să avem turneul, aici la Timișoara, peste două săptămâni șiatunci vom avea o imagine clară a ceea ce putem. Sper să aducem un trofeu anul acesta, așa cum am spus și după finalele de anul trecut.

Deocamdată, am spus. Nu ne putem face o idee clară pentru că încă suntem în pregătiri. Sper să fie adevărat ceea ce se vorbește cum că lotul ar fi unul mai puternic și să demonstrăm pe teren lucrul acesta.

Pe final, acesta a recunoscut oboseala resimțită după participarea sa la lotul național, fiind însă conștient de faptul că va trebui să recupereze pentru a fi în ton cu restul echipei timișorene.

E un pic greu, trebuie să recunosc. Sunt două trei antrenamente pe zi și mă simt deja un pic obosit. Asta este, însă. Nu am avut nici foarte multă pauză sau foarte mult timp liber pentru mine, deci trebuie să recuperez din mers.

Foto: csufans.ro

1 comentariu la aceasta stire:
  • CSU Asesoft Ploiești ineacsu :

    ..
    sincer vorbind acum.. pentru faptul ca ai fost chemat la nationala, da, trebuia sa joci mai mult.. dar totusi nu ai ce cauta in lotul national al romaniei.. poate in lotul de 15-16 da.. in nici un caz intre primii 5-8... daca mai pui la socoteala si batranii din divizia A, nu esti in primii 25 ca valoare. pe de alta parte felicitari pentru atitudine. o sa vina si vremea ta

    cu 11 ani în urmă (20.09.2012) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!